Ajuns la 60 de ani, Gică Hagi și-a lansat autobiografia, iar fostul mare internațional a povestit cu lux de amănunte mai multe momente din spatele cortinei.
Gică Hagi, eliminat la ultimul său meci pentru naționala României
Gică Hagi a debutat în vara anului 1983 la naționala României și a strâns 125 de meciuri, respectiv 35 de goluri sub tricolor. În anul 2000, fostul mare internațional juca ultimul său meci pentru prima reprezentativă, iar povestea „Regelui” se încheia destul de trist.
România pierdea cu 0-2 în fața Italiei, în sferturile de finală ale Europeanului din 2000. Mai mult, Gică Hagi era eliminat în acea partidă, în minutul 59, iar acum a povestit că regretă modul în care s-a produs despărțirea de naționala pe care a iubit-o atât de tare.
„La șase ani distanță de la meciul cu Suedia de la San Francisco intram din nou în teren pentru a încerca să ajungem într-o semifinală de turneu final. Eram fără Gică Popescu, care se accidentase în meciul cu Anglia.
Italia era puternică. Îi avea pe Nesta și pe Cannavaro, pe Albertini și pe Conte, pe Totti și Inzaghi. Nu a fost cel mai bun meci al nostru, dar nici cel mai rău. Totti ne-a dat gol după o jumătate de oră în care jocul a fost foarte echilibrat. Până la pauză, Inzaghi a făcut 2-0 în același stil speculativ al italienilor.
Le-am spus la pauză, în vestiar, colegilor mei că nu e nimic pierdut, numai că în minutul 59 când am preluat o minge spre poarta lor, Zambrotta m-a atins din spate, m-a împiedicat și am căzut.
În fotbalul de astăzi, cu toată tehnologia existentă am fi avut penalty, dar portughezul care era la centru mi-a dat al doilea galben pentru simulare și m-a eliminat. Eram furios și dezamăgit, pentru că era o mare nedreptate. Aici se încheia povestea mea în tricoul României”, a scris Gheorghe Hagi, în cartea ”Drumul meu”.
Gică Hagi a fost aproape să câștige Balonul de Aur în 1994
Ajuns la 60 de ani, Gică Hagi a fost întrebat direct de jurnaliștii aflați în sala de conferintă dacă ar fi meritat să câștige Balonul de Aur în anul 1994. Atunci, fostul mare internațional spune că a atins cel mai bun nivel al său ca fotbalist, însă nu a avut norocul să primească cel mai important trofeu individual din lume.
La acea vreme, Gică Hagi a fost devansat în clasamentul final de Hristo Stoichkov, Roberto Baggio și Paolo Maldini, chiar dacă la un moment dat era principalul favorit să-l câștige.
„Cu statuia… Mai e timp, lăsați-o acolo, nu e importantă. Important e ce provocări avem în față. E prea mult. Altfel trebuia să mă așez acolo (n.r. în locul jurnaliștilor), nu să fiu aici, nu pot eu să zic lucrurile astea, sunt alții care trebuie să evalueze.
Eu am spus că vârful meu a fost acolo (n.r. 1994), acolo eram cel mai decisiv jucător de la Campionatul Mondial. Dacă… Așa s-a întâmplat, tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat ca să vină și altă echipa. E greu sa gândesc altfel”, a spus Gică Hagi.