Gică Hagi nu a refuzat naționala României! S-a întâlnit cu Răzvan Burleanu și a spus când îi va da răspunsul final

Gică Hagi (59 de ani) este prima opțiune a celor de la FRF în momentul de față, iar FRF a înaintat deja primele discuții cu fostul mare internațional.

Gică Hagi i-a cerut timp lui Răzvan Burleanu

Miercuri, 24 iulie, Comisia Tehnică din cadrul FRF a decis ca Gică Hagi să fie prima opțiune pentru postul de selecționer, iar Răzvan Burleanu a demarat discuțiile cu „Regele”. Inițial, s-a scris că managerul Farului ar fi respins propunerea oficialilor de la „Casa Fotbalului”, însă fostul mare internațional a cerut timp de gândire și a promis că va da un răspuns final săptămâna viitoare.

Hagi vrea să revină la naționala României, însă se teme să abandoneze proiectul început la Constanța. „Maradona din Carpați” vrea să lase clubul pe mâini bune și să își ia toate măsurile, înainte de a bate palma cu FRF, notează Fanatik.

Mai mult, sursa citată mai sus notează că Răzvan Burleanu i-a transmis lui Gică Hagi că îl așteaptă cât timp este nevoie pentru a accepta propunerea FRF.

România va avea selecționer până pe data de 16 august

Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță trebuie să se grăbească, asta deoarece au puțin timp la dispoziție, astfel că până pe data de 16 august, naționala României trebuie să aibă deja un selecționer.

Pentru România urmează duelurile cu naționalelel din Kosovo, Cipru și Lituania, în Grupa 2 a Ligii C din Liga Națiunilor. Apoi, în decembrie, va avea loc tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026, următorul mare obiectiv al primei reprezentative.

„Contactele le stabilește președintele Burleanu, apoi vom participa la negocieri. Vă vom informa, nu va fi ceva ascuns. În jurul datei de 16 august trebuie să trimitem convocările preliminare, atunci ar trebui să avem selecționer”, a declarat Mihai Stoichiță, la conferința de presă de miercuri.

Adrian Mutu ar fi următorul antrenor aflat pe lista FRF-ului, în cazul în care Gică Hagi va refuza propunerea lui Răzvan Burleanu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare