Așa cum era de așteptat, Gică Hagi a fost foarte afectat la finalul meciului Rapid – Farul Constanța 5-0, disputat luni seară în Giulești în etapa cu numărul 13 din acest sezon de Superliga.
Gică Hagi ia serios în calcul să renunțe la rolul de manager tehnic de la Farul Constanța
„Regele” a mărturisit că nu a înțeles nimic din ce a jucat echipa sa și, în plus, a dat în mod clar de înțeles că este pregătit să renunțe la rolul de manager tehnic de la clubul de la malul mării, urmând în acest scenariu a rămâne doar acționar majoritar și a numi un alt tehnician.
„După meci ce să mai zici? Tot ce a făcut Rapidul a făcut foarte bine. Eu am venit să spun cât mai puține, e greu să vorbești în momentul de față. În ultimii 2-3 ani a fost frumos, se pare că am ajuns într-un punct în care situația e foarte grea, trebuie să schimbăm lucrurile. Pot să vorbesc doar de prima repriză, totul s-a întâmplat atunci, eu nu am înțeles ce jucăm ofensiv, ce pregătim la meci, defensiv la fel, cum să facem presiunea. E clar că adversarul joacă de maniera de care a jucat, ne-au dominat, au făcut un meci mare, noi nu am putut.
Nimic, nimic, ce vă zic vouă le zic și lor. E realitate, nu ai ce să faci, ieși pe teren, joci, ori ești cel mai bun, cel mai frumos, ori în halul ăsta din seara asta. Am trăit momente pe care nu și le dorește niciun jucător. E de reflectat, toți suntem de vină. Toți facem ceva care nu merge și de aici trebuie început și vedem cu care mergem înainte, dacă mergem înainte, avem o seară de reflectat și vedem ce facem după.
„Toți avem o problemă în momentul de față, poate nu o să mai fiu pe bancă, vedem”
Sunt multe, în momentul de față sunt… Cred că cea mai mare problemă a Farului este că acum doi ani a ieșit campioană. Suntem prea sus, nu mai suntem cu picioarele pe pământ, nu mai suntem realiști și fotbalul te pedepsește. Trebuie să știi să o iei a doua zi de la capăt, campionii mari asta au. Eu nu am înțeles în seara asta. Nici două pase, numai mingi lungi, verticale, la cap, când noi am pregătit toată săptămâna alt lucru. Nu am recuperat patru mingi. Nu e prima dată când jucăm sistemul ăsta. Vedem de luni (n.r. de marți) încolo. Nu jucătorii, toți, și staff-ul meu, și eu. Toată lumea trebuie să fie evaluată.
Toți avem o problemă în momentul de față. Nu știu, e o noapte, vom dormi și de mâine încolo vom vedea cum facem. Cine va rămâne, trebuie să lupte pentru Farul. Trebuie să schimbăm totul. În fotbal totul durează o zi, de mâine încolo trebuie să o iei de la zero. Ne așteaptă un sezon foarte greu. Poate nu o să mai fiu pe bancă, nu știu, vedem, cine rămâne trebuie să schimbe ceva”, a spus Gică Hagi la finalul meciului Rapid – Farul Constanța 5-0.