Gică Hagi a glumit pe seama lui Louis Munteanu, chiar înainte de marele meci dintre CFR Cluj și Farul, din semifinalele Cupei.
Gică Hagi, pus pe glume înainte de CFR – Farul. Ce a putut spune „Regele” despre Louis Munteanu
CFR Cluj va primi vizita celor de la Farul, joi, de la 20:30, în semifinalele Cupei României. La conferința de presă premergătoare meciului, Gică Hagi a glumit pe seama lui Louis Munteanu și a prefațat duelul împotriva lui Dan Petrescu.
„Sper să nu joace Louis Munteanu. Ar fi cel mai bine să fie obosit”, a glumit Gică Hagi cu privire la fostul său fotbalist.
„E o competiţie în care am ajuns sus, acum vrem să dăm în continuare tot ce avem mai bun. Cu CFR e un meci care te poate duce într-o finală. E un meci pe care nu trebuie să-l jucăm, ci să-l câştigăm. Cum? Vom vedea mâine.
Întâlnim o echipă foarte, foarte bună, care e în formă, care a marcat mult şi practică un fotbal vertical, foarte bun. Îl ştim pe Dan Petrescu, el a construit din nou o echipă bună, care joacă fotbal. Aşa că va fi foarte greu pentru noi din toate punctele de vedere.
Dar nimic nu e imposibil. Aşa că mergem încrezători acolo. Vrem să jucăm un fotbal complet pentru a avea aspiraţii la finală. Sper să fiu şi eu inspirat şi la final noi să fim cei victorioşi.
Ei au un mic avantaj că joacă acasă. Oricum, cu Dan trebuie să câştigi mereu mijlocul terenului. Altfel e greu să avem pretenţii acolo”, a mai spus Gică Hagi la conferința de presă.
Gică Hagi recunoaște că nu mai înțelege ce se întâmplă la Farul
Gică Hagi a semnalat o mare problemă referitoare la jocul echipei sale la finalul meciului Farul Constanța – Hermannstadt 1-1, din etapa a cincea a play-out-ului Superligii.
„Regele” a scos în evidență faptul că din nou jucătorii săi s-au prezentat destul de modest în prima repriză și au început să presteze fotbalul așteptat de la ei abia în partea secundă a jocului, chestiune care s-a mai întâmplat la „marinari” și în ultimele partide.
Managerul tehnic și acționarul majoritar de la clubul de la malul mării a admis de asemenea că nu deține în acest moment o explicație concretă pentru acest fenomen.
„Eu știu. Acesta este adevărul. V-am zis că o să suferim. Nu știu cum se poate explica că o repriză joci și alta nu. Trebuie să fim conectați din primul minut. Acesta este minusul nostru și trebuie să schimbăm. În a doua repriză am avut altă atitudine. Băieții au făcut un lucru bun a doua repriză, au dat ce au putut. Au recuperat. Puteam să marcăm două-trei goluri iar. Prima repriză ne costă, plecăm cu un dezavantaj. Avem potențial.
Nu am tras un șut la poartă în prima repriză, nu am ajuns la poartă. În a doua repriză am pasat, am șutat la poartă. Nu are legătură cu presiunea din clasament. Trebuie să vorbim despre acest lucru și să schimbăm. Vom vedea ce va fi în Cupă, jucăm în intermediară și trebuie să avem prospețime. Avem o zi pauză și de luni suntem la treabă. Vom vedea ce decizii vom lua”, a declarat Gică Hagi la finalul meciului Farul Constanța – Hermannstadt 1-1, citat de digisport.ro.