Gică Hagi a dezvăluit de ce s-a ajuns la despărțirea dintre Farul și Constantin Budescu: „Lucrurile nu au mers cum am vrut”

Gică Hagi a vorbit la finalul meciului Farul Constanța – CFR Cluj, printre altele, și despre despărțirea de Constantin Budescu, moment care s-a produs chiar înaintea partidei de la Ovidiu.

„Regele” a ținut în primul rând să îi mulțumească mijlocașului ofensiv pentru lucrurile făcute de el la campioana României, dar în același timp a subliniat că a lor colaborare nu a funcționat chiar în parametrii așteptați, în special în a doua parte a actualului sezon.

Gică Hagi a vorbit deschis despre despărțirea dintre Farul Constanța și Constantin Budescu

Despre partida propriu-zisă, managerul tehnic și acționarul majoritar de la clubul din Constanța a apreciat că echipa sa a practicat un joc perfect și a dorit să își manifeste satisfacția legată de acest aspect.

„Un meci perfect, tot ce le-am zis așa s-a întâmplat. Mi-a crescut credibilitatea față de jucători, sper să mă asculte de acum încolo. Să joci cu CFR la nivelul ăsta, să îi domini total de la început până la sfârșit… Bravo lor, i-am împins cât am putut, nu i-am lăsat. La un moment dat nu mai știam pe care să bag, voiam să bag pe mulți.

Sunt trei jucători talentați, care ușor-ușor arată că merită să joace în prima ligă, au talent. Să aibă aceeași ambiție, să muncească mult. Contează foarte mult, fiecare meci e o experiență, ambiția face diferența și sper ca ei să fie ambițioși. (n.r. despre accidentarea lui Ionuț Cojocaru) Da, se întâmplă, are nevoie de minute, de meciuri mari, are talent mult, o să vedem mâine-poimâine ce are.

E simplă. Intrarea în play-off mi-a dat curaj să îi bag și pe jucătorii tineri care au jucat mai puțin. Mai sunt și alții pe bancă, o să îi vedeți, identitatea noastră așa e, avem mulți jucători și de acum încolo o să îi vedeți.

„Nu știu dacă a renunțat complet”

(n.r. despre plecarea lui Constantin Budescu) Nu știu dacă a renunțat complet din momentul de față, clubul știe mai bine. Costică ne-a ajutat foarte mult, după lucrurile nu au mers cum am vrut. Și noi, și Costică. I-am zis că dau drumul la tineri. Ne-am despărțit așa cum trebuie, el trebuie să mai vrea să mai joace. A fost bine, i-am spus, casa lui e aici când vrea. Cu siguranță, nu vedeați câți erau și pe bancă? Sperăm să le dăm spațiu la fiecare.

Eu am o vorbă, în play-off ai oxigen, nu ai presiune, cred că e important acest lucru și echipa arată acest lucru. Nu le creez presiune. Și al doilea lucru, trebuie să alergi, să ai ritm și intensitate. Cred că astăzi acolo i-am bătut pe CFR. Noțiunea de antrenor în România trebuie să capete un contur destul de puternic”, a spus Gică Hagi la finalul meciului Farul Constanța – CFR Cluj 5-1. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare