Gianluigi Buffon, legendarul portar italian, autodenunţ în cartea autobiografică: ”Pariurile au fost slăbiciunea mea!”

Gianluigi Buffon, 46 de ani, legendarul portar italian, care a jucat la Parma, Juventus şi PSG, cu 176 de selecţii pentru Squadra Azzurra, a făcut, practic, un autodenunţ în cartea sa autobiografică.

Fostul goalkeeper şi-a publicat astăzi autobiografia, o carte intitulată „Gianluigi Buffon – Cadere, Rialzarsi, Cadere, Rialzarsi” („Cazi, Te ridici din nou; Cazi, Te ridici din nou”).

Buffon a recunoscut că a pariat

Ex-portarul care a scris istorie în tricoul lui Juventus, campion mondial în 2006 cu Italia, a recunoscut că a pariat. Dar a subliniat: nu pe meciuri de fotbal.

Pariurile au fost slăbiciunea mea, până mi-am găsit echilibrul. Pentru unii, reprezintă un viciu. Pentru mine a fost vorba despre adrenalină. De un lucru sunt sigur: nu am făcut niciodată ceva ilegal.

Nu am fost niciodată investigat, nu am primit niciodată de veste că aş fi, pentru că nu am pariat niciodată pe Juve, pe echipa naţională sau pe fotbal.

Am pariat mereu numai pe baschetul american şi pe tenis. Acum merg cel mult de două sau trei ori pe an la cazinou. Dar nu simt nevoia”, spune Buffon, preluat de Orangesport.

Horațiu Moldovan, comparat cu Buffon

Horațiu Moldovan i-a impresionat pe italieni după evoluțiile de la Sassuolo, în Serie B. Fanii italienilor au reacționat prompt la vestea că Horațiu Moldovan a fost ales jucătorul lunii septembrie la Sassuolo, scoțând în evidență faptul că Atletico Madrid regretă deja decizia de a-l lăsa pe portarul român să plece.

„Atletico a pierdut un portar foarte bun”, „Buffon de România”, „Pe merit”, au fost doar câteva dintre reacţiile fanilor lui Sassuolo, la aceeași postare de pe Instagram.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare