Se pare că sunt șanse destul de mari ca în scurt timp Ion Țiriac și Dan Șucu să preia împreună pachetul majoritar de acțiuni de la Genoa, echipă de Serie A.
Informația a fost furnizată marți seară de către jurnaliștii italieni de la La Repubblica. Ulterior, miercuri dimineață, ei au revenit asupra acestui subiect și s-au referit la cei doi oameni de afaceri din România ca la niște salvatori, în contextul problemelor financiare existente deja de ceva timp la clubul de pe „Luigi Ferraris”.
Ultimele detalii despre preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Genoa de către Ion Țiriac și Dan Șucu: „Notarul care asistă clubul a fost văzut la sediu în ultimele ore”
De asemenea, peninsularii au mai notat și că sunt șanse destul de mari ca afacerea să fie oficializată în foarte scurt timp, mai ales în condițiile în care un notar a fost văzut deplasându-se la sediul clubului.
Pe de altă parte, sursa citată anterior a mai ținut să aducă în atenția urmăritorilor ei faptul că Ion Țiriac a avut de-a lungul timpului o carieră prolifică de manager în lumea tenisului, aspect care în mod evident l-ar recomanda și pentru un astfel de rol în fotbal.
„Salvarea pentru Genoa vine deci din România. Negocierile au intrat în linie dreaptă și ar putea fi încheiate în curând. Notarul Antonio Chiavassa, care asistă clubul, a fost văzut la sediu în ultimele ore”, au scris jurnaliștii de la La Repubblica într-un articol cu titlul „Genoa, pe mâinile lui Ion Țiriac, managerul vedetelor tenisului”.
Cum au fost caracterizați cei doi oameni de afaceri din România de către presa locală din Genova
În contextul apariției acestor informații în spațiul public italian, Ion Țiriac și Dan Șucu au ajuns, așa cum era de așteptat, sub lupa jurnaliștilor de la publicațiile locale din Genova.
„Unul este Ion Țiriac, în vârstă de 85 de ani, cu un trecut în tenis și un prezent de antreprenor cu o avere estimată la două miliarde de dolari, ceea ce îl face de drept cel mai bogat sportiv din lume.
Alături de el este Dan Șucu de la Mobexpert, una dintre cele mai mari companii de mobilă din lume. Acesta din urmă se află deja în lumea fotbalului, fiind la conducerea echipei Rapid București, aflată în prezent pe locul șapte în prima ligă din România și în cursa pentru accederea în play-off”, au scris de exemplu cei de la Genova Today.