FCSB și Manchester United se întâlnesc ASTĂZI, de la ora 22:00, în ultima etapă din faza principală a Europa League.
Arena Națională va fi arhiplină la ora meciului
Fotbalul românesc se confruntă cu probleme în ceea ce privește gazonul în această perioadă a anului. Acest lucru nu se întâmplă însă și pe Arena Națională, care se prezintă în cele mai bune condiții înaintea partidei cu Manchester United.
FCSB a postat câteva fotografii cu Arena Națională, fix înaintea partidei de gală cu Manchester United. După cum am putut observa, gazonul se prezintă perfect, la fel ca pe marile stadioane din Europa.
Trebuie să scoatem în evidență și faptul că temperaturile în București au fost unele de primăvara în ultimele zile și nu au existat precipitații.

Bogdan Stancu le dă încredere fotbaliștilor de la FCSB
Înaintea meciului cu Manchester United, Bogdan Stancu a vorbit în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro despre ciocnirea de pe Arena Națională. Fostul internațional consideră că FCSB are șansa ei, în ciuda adversarilor de calibru care vor fi pe teren.
Întrebat dacă Daniel Bîrligea le poate face față fundașilor de la Manchester United, Bogdan Stancu a dat răspunsul pe loc.
„Indiferent ce sistem va folosi FCSB, mereu sunt șanse, chiar dacă joacă împotriva unei echipe mari. Nu joacă doar Bîrligea în seara asta, toată echipa trebuie să facă un meci impecabil, din punct de vedere tactic.
Jucătorii trebuie să aibă atitudine, determinare și să joace cu mult curaj, nu ai decât de câștigat dintr-o asemenea partidă. Le urez multă baftă și sper ca după meci să ne bucurăm cu toții pentru o victorie a FCSB-ului„, a spus Bogdan Stancu.
Bogdan Stancu a evoluat pentru FCSB în perioada iulie 2008 – ianuarie 2011 și a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai roș-albaștrilor la acea vreme. Între anii petrecuți la campioana României din sezonul trecut, atacantul a jucat în 95 de meciuri și a marcat 41 de goluri.