Gata, a spus „Adio” terenului de tenis! Jucătoarea noastră s-a retras. Cine i-a fost alături în ultima zi din cariera de sportivă

A fost sărbătoare la Iaşi, dar, în acelaşi timp, au curs şi lacrimi de regret. Jucătoarea noastră de tenis s-a retras din cariera de sportivă, iar în cinstea ei a fost organizată şi o ceremonie.

Raluca Olaru s-a retras la 35 de ani. A avut lângă ea nume importante, în această zi.

Rămâne comentatoare de tenis

Raluca Olaru a avut alături în acest moment multe nume importante din tenisul românesc: Horia Tecău, Gabriela Ruse, Irina Bara, Anca Todoni, Alexandra Dulgheru și Elena Bogdan. Sportiva noastră a câştigat 11 titluri WTA în carieră.

Raluca Olaru s-a retras la Iaşi. Sursa foto: captură Digisport

Raluca va rămâne în continuare lângă sportul ce i-a adus atâtea satisfacţii. Ea va comenta meciuri de tenis la Digisport.

Raluca Olaru explicase deja de ce se retrage

Fosta jucătoare a anunţat chiar ea decizia, prezentând şi motivele care au împins-o către retragerea din activitate.

”A venit timpul. A trecut mai bine de un an și jumătate de la ultimul meu meci oficial și chiar și așa tot mi-e greu să rostesc asta cu voce tare, dar până la urmă cred că niciodată nu va fi ceva ușor. Adevărul este că a venit timpul să închei oficial un capitol din viața mea – cariera de jucătoare profesionistă de tenis.

Atenție, nu am spus doar tenis, pentru că după cum ați putut vedea în acest ultim an și jumătate, sunt încă aproape și implicată în fenomen prin diverse forme – comentatoare, analistă, antrenoare, intervievatoare.

Însă drumul meu ca jucătoare profesionistă s-a încheiat. Deși n-a fost ușor să mă obișnuiesc cu acest statut, sunt mulțumită și împlinită cu parcursul meu în cei 20 de ani de circuit profesionist. Și când spun parcurs nu mă refer doar la rezultatele de pe hârtie, ci și la parcursul meu ca om.

Acum însă este momentul să îmi dau cu adevărat timp pentru viața personală și pentru toate lucrurile pe care îmi doresc să le fac în aceasta viață. Acești 26 de ani de când am luat racheta în mână au fost o călătorie foarte intensă, fizic și mai ales emoțional, cu multe momente incredibil de frumoase, dar și cu perioade foarte grele.

Una peste alta sunt foarte bucuroasă pentru că știu că am fost extrem de dedicată, întotdeauna am făcut absolut tot ce am putut mai bine în fiecare moment, am căutat permanent să mă autodepășesc și să perfecționez aspecte din jocul, fizicul și mentalul meu.

Iar ultimii ani din carieră au fost cei mai frumoși și sunt extrem de bucuroasă și recunoscătoare că în acei ultimi 4-5 ani m-am bucurat cel mai mult de tenisul meu și de munca mea”, a postat Raluca Olaru.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare