GALERIE FOTO. Cum s-a desfășurat duelul galeriilor la meciul Rapid – FCSB 4-0: show-uri pirotehnice de ambele părți, două scenografii realizate de roș-albaștri, una dintre ele dejucată, și mesaje tăioase în ambele direcții

Meciul Rapid – FCSB 4-0, disputat sâmbătă seară pe Arena Națională, a presupus, așa cum se întâmplă în mod tradițional la astfel de evenimente, și un duel extrem de încins între cele două peluze nord aflate față în față pe cel mai mare stadion al țării.

Rapidiștii au deschis scorul cu un show pirotehnic semnificativ demarat chiar înainte ca Ovidiu Hațegan să fluiere startul jocului. La scurt timp, roș-albaștrii au replicat prin desfășurarea unei scenografii realizate de grupul „Skins Berceni”, care a fost formată din cartoane în culorile clubului și o pânză de dimensiuni medii pe care era desenat îndrăgitul personaj de desene animate „Bugs Bunny”, care era „acompaniat” în pictura respectivă de mai multe materiale de tip exploziv, aluzie la torțele și petardele la care s-a apelat în paralel, alături de mesajul „Drumul vostru se oprește aici!”.

Duelul galeriilor de la meciul Rapid – FCSB 4-0 a fost unul „exploziv” și presărat cu ironii lansate în ambele direcții

Doar că ultrașii giuleșteni au reușit cumva să afle dinainte despre această idee a rivalilor, pe care i-au contrat la ceva timp după cu un contra-mesaj: „În peluza dron (n.r. aluzie la faptul că suporterii FCSB-ului au afișat în mai multe rânduri în trecutul apropiat invers steagul principal), brigăzi adevărate, rupte parcă din desene animate”.

Ulterior, „Peluza Nord FCSB” a afișat o a doua pânză, de dimensiuni ceva mai mari, realizată de facțiunea „Slashers”, alături de mesajul „Spiritul lui Myers trăiește doar prin noi”, aluzie la cunoscutul criminal în serie Michael Myers, cel care a devenit personaj de filme horror, desenul fiind, în mod evident, cu acesta în prim-plan. Totodată, a fost vorba și despre o replică dată față de scenografia aniversară realizată recent de către grupul „Shadows” de la „Peluza Sud Steaua”.

În continuare, s-au mai aprins câteva torțe de ambele părți, în timp ce fundalul sonor a fost asigurat în cea mai mare parte a jocului de ultrașii rapidiști, cei care au fost acompaniați puternic și de fanii aflați la cele două tribune.

43.283 de spectatori au asistat la această partidă, record pentru acest sezon de Superliga

Suporterii celor de la FCSB, minus cei destul de puțini care au părăsit stadionul cu începere de la 0-3, au continuat să cânte chiar și după ce scorul a început să capete proporții, iar la un moment dat pe final de meci au aruncat câteva elemente pirotehnice pe gazon.

La capitolul mesaje, ambele galerii au punctat cam în egală măsură prin ironii la adresa rivalilor:

„Mustață, omul cu cele mai bune idei / Ideea de ‘cucurigu’ o ai de la patul 3?”, „’Sunămă’ să-ți spun cum arată o coregrafie întoarsă la ‘380’ de grade”, – mesaje Rapid

„Huliganii care ‘sare’ / Campioni la buzunare”, „Stilul vostru e șukar, original, cocalar” (n.r. aluzie la grupul cu acest nume din Peluza Nord Rapid) – mesaje FCSB

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare