Galerie de VIP-uri pentru Dinamo, înaintea meciului-tur cu Csikszereda pentru menţinere/promovare în Superligă. Ştefan Bănică jr. a condus brigada | FOTO

Dinamo îşi joacă supravieţuirea în Superligă în barajul cu Csikszereda, ce se dispută în dublă manşă. „Câinii” evoluează luni, de la ora 20.00, pe Arena Naţionlă, cu peste 30.000 de fani în tribune, apoi, o săptămână mai târziu, la Miercurea-Ciuc.

Dinamo şi Csikszereda s-au mai întâlnit într-un meci direct de doar două ori. Prima dată în thriller-ul din 2018, când ciucanii i-au eliminat pe roş-albi din optimile Cupei României, la loviturile de departajare. Csikszereda evolua la acea vreme în Liga a III-a. A doua întâlnire a avut loc în sezonul în care Dinamo a evoluat în Liga a 2-a (2022-2023), iar meciul s-a terminat 0-0, la Miercurea-Ciuc.

Dinamoviştii, încurajaţi de VIP-uri

Mai multe personaje din fotbalul românesc, dar nu numai, s-au întâlnit într-un eveniment restrâns la Arcul de Triumf, pentru socializare, aşa cum a descris Ionel Dănciulescu momentul.

Aşadar, cele mai importante nume din imagini sunt: Jean Vlădoiu, Marin Dragnea, Ionel Dănciulescu, Ionuţ Lupescu, Florin Prunea, Florin Bratu, Ionel Augustin, Ştefan Bănică jr, Costel Orac, Ioan Andone, Ciprian Marica şi Dorin Mateuţ.

Dinamo – Csikszereda | Echipele de start:

Dinamo: Golubovic – Moura (c), R. Grigore, Homawoo, Amzăr – Milanov, Gnahore, Pavicic – Bani, Abdallah, Politic. Antrenor Zeljko Kopic.
Rezerve: Răilean, Gregorio, D. Iglesias, Ilic, Bordușanu, P. Neagu, Al. Irimia, N. Roșu, Costin

Csikszereda: Gyenge – J. Nagy, Kelemen (c), Csuros, Apro – Vereș, Jebari – Szondi, Babati, Gal-Andrezly – Jelena. Antrenor Robert Ilyes.
Rezerve: Karacsony, Gheralia, Makrai, Bakos, Pinter, Bloj, Balogh, Gergely, Vita

„Câinii” merg cu miile la Miercurea-Ciuc

Peste o săptămână, în data de 27 mai 2024, „câinii” fac deplasarea la Miercurea-Ciuc. Fanii dinamoviști vor primi 125 bilete. Însă, „câinii” anunță o deplasare masivă în Harghita de peste 10.000 de suporteri.

Conform protocolului, gazdele au obligația de a oferi 5% din capacitatea stadionului oaspeților. Csikszereda va disputa meciurile de pe teren propriu la Miercurea Ciuc, pe Stadionul Municipal, o arenă care are o capacitate de doar 4000 de locuri. Suporterii alb-roșii vor primi un număr redus de bilete la meciul de pe 27 mai.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare