Galatasaray pregătește o ofertă pentru Ștefan Târnovanu! Suma pe care o vor propune turcii îl va enerva pe Gigi Becali!

S-a vorbit în ultimele zile despre posibilitatea ca Ștefan Târnovanu să ajungă în Turcia, la Galatasaray, sau în Italia, la Napoli. Prestațiile portarului în vârstă de 24 de ani, titular între buturile celor de la FCSB, l-au adus pe jucător în atenția celor două cluburi de renume.

Potrivit ultimelor informații apărute în spațiul public, reprezentanții lui Galatasaray sunt pregătiți să dea startul negocierilor cu Gigi Becali, afaceristul de la „cârma” actualei campioane din SuperLiga României.

Galatasaray vrea să pună 4.000.000 de euro pe masă pentru a-l aduce pe Ștefan Târnovanu

Goalkeeper-ul bucureștenilor este privit drept înlocuitorul perfect pentru veteranul uruguayan Fernando Muslera, ajuns la vârsta de 38 de ani. Sud-americanul cu o experiență bifată la Lazio va pleca la capătul sezonului, iar locul său ar putea fi luat de Târnovanu, care a adunat peste 40 de partide în acest sezon, în toate competițiile.

Jurnaliștii de la Haber au notat că turcii pregătesc startul tratativelor cu milionarul din Pipera. Mai mult, în faza inițială, sunt dispuși să scoată 4.000.000 de euro din buzunar pentru parafarea afacerii ce-l are în prim-plan pe Ștefan Târnovanu.

Cel mai probabil, suma va crește considerabil dacă aceștia își doresc cu adevărat legitimarea internaționalului român. Motivul? Gigi Becali are în plan să ia 10.000.000 de euro pentru a-i da drumul portarului. Aceasta este clauza de reziliere pe care i-a setat-o excentricul om de afaceri lui Ștefan Târnovanu.

Gigi Becali a ales între Napoli și Galatasaray

Gigi Becali a aflat, înaintea confruntării FCSB – Lyon, din „optimile” UEFA Europa League, că turcii și italienii și-au trimis reprezentanții la București pentru a-l urmări pe Ștefan Târnovanu.

În dialog cu Sport Pe Surse, a avut un mesaj pentru aceștia, legat de suma de transfer pe care o cere. Totodată, Becali a dezvăluit că ar prefera ca portarul de la FCSB să ajungă la Napoli.

„Eu nu știu nimic despre asta (n.r. că Galatasaray și Napoli și-au trimis oamenii la meciul cu Lyon). Are clauză de 10 milioane de euro. Să o plătească dacă îl vor pe Târnovanu. Nu prea mă interesează, dar eu aș vrea Napoli, normal”, a spus Gigi Becali.

Ștefan Târnovanu a menținut poarta intactă în 19 rânduri în acest sezon. Cota sa de piață este de 3.500.000 de euro, după cum informează portalul de specialitate Transfermarkt. Contractul lui cu FCSB expiră în vara anului 2028.

Roș-albaștrii l-au achiziționat în 2020, de la Poli Iași. La acea vreme, Gigi Becali a achitat 350.000 de euro pentru orchestrarea mutării. Așadar, următorul transfer al lui Târnovanu s-ar putea dovedi o adevărată „mină de aur” pentru latifundiar.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare