Fundaşul dreapta al echipei naţionale rămâne liber de contract. CFR Cluj nu-l mai vrea pe Cristi Manea!

Dan Petrescu lucrează la conturarea lotului celor de la CFR Cluj, pentru sezonul viitor, iar Cristi Manea este unul dintre jucătorii pe care „Bursucul” nu se mai bazează.

De altfel, contractul jucătorului de 26 de ani expiră la data de 30 iunie, dar internaţionalul român n-a primit nicio ofertă de prelungire a acordului.

Manea şi-a anunţat plecarea

După meciul cu Farul, pierdut de CFR Cluj, 1-5, Cristi Manea şi-a anunţat plecarea de la gruparea din Gruia, căreia i-a urat să-şi instaleze un antrenor care să pună piciorul în prag.

”Nu avem nicio scuză. Suntem vinovați cu toții. Trebuie să facem ceva pentru că mergem la Craiova și o să fie și mai greu. Eu cred că trebuia schimbată toată echipa la pauză. Nu avem nicio scuză. Trebuie să ne trezim. Este dificil.

Acesta este fotbalul. Te pedepsește. În loc să facem 1-1, au făcut ei 2-0. Sunt foarte supărat și pe mine și pe toată lumea. Parcă nici nu mai avem noroc. Nici noi nu suntem bine.

Să nu mai îmbrăcăm tricourile astea. CFR ar avea nevoie de un antrenor care să pună piciorul în prag.

Eu îmi fac treaba până la final. Când va expira contractul, cred că voi pleca. Nu am ajuns la nicio înțelegere”, a spus Cristi Manea.

Galatasaray s-a interesat de el

Vestea bună pentru fundaşul dreapta al naţionalei este că există echipe interesate de el. Galatasaray parte una dintre ele. Turcii au anunțat că Aurier va pleca la finalul sezonului de la gruparea Cim-Bom, ceea ce i-ar înlensi drumul lui Manea spre Istanbul.

Galata ar putea profita de situația contractuală a lui Cristi Manea și să-l aducă gratis la vară.

Farul Constanța – CFR Cluj 5-1 | Echipele de start:

Farul (4-3-3): Buzbuchi – M. Popescu, Larie, Gustavo Marins, C. Ganea – Vînă, Queiros, Grameni – Grigoryan, Munteanu, I. Cojocaru. Rezerve: Mușat, Sîrbu, Grosu, Dănuleasă, Nedelcu, Boli, N. Popescu, Casap, Stoian, Andronache, Rivaldinho. Antrenor: Gheorghe Hagi

CFR Cluj (4-3-3): Sava – Manea, Kresic, Boben, Camora – Muhar, K.Keita, Avounou – Deac, Bîrligea, Otele. Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Mogoș, A. Radu, Aussi, R. Filip, Tachtsidis, Fica, El Kaddouri, Serebe, Michael. Antrenor: Francisc Dican. Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi – teren principal (Ovidiu – Constanţa).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare