Funcția pe care urmează să o ocupe Vlad Chiricheș la FCSB! Gigi Becali vrea să-l păstreze în club pe fundaș

Vlad Chiricheș (34 de ani) a revenit în vara anului 2023 în fotbalul românesc și a semnat cu FCSB, echipă alături de care a reușit să cucerească și titlul de campion în ultimul sezon.

Vlad Chiricheș, noul director sportiv de la FCSB?

Vlad Chiricheș are viitorul asigurat, după retragerea din activitate. Gigi Becali i-a pregătit un rol în cadrul clubului, iar MM Stoica a dezvăluit că este vorba despre funcția de director sportiv, care, în momentul de față, nu este ocupată de nimeni.

Răspunsul final îl va da însă Vlad Chiricheș, care, cel mai probabil, va decide însă să-și continue activitatea și nu să se retragă în viitorul apropiat. Strategia lui Gigi Becali este una inspirată din străinătate, acolo unde marile echipe și-au păstrat cei mai importanți jucători în club și după încheierea conturilor cu fotbalul.

„N-am apucat să vorbesc, nu ştiu. Eu i-am oferit mai de mult posibilitatea să fie director sportiv. Nu pot să vorbesc despre asta până nu discut cu Chiricheş”, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.

Deranjat de ezitările fundașului său central din acest sezon, Gigi Becali a afirmat, vineri, că este gata să-i propună despărţirea lui Chiricheş.

„Căderea lui este ceva ce nu pot să-mi explic. O să-i dau toţi banii la zi, apoi, asta e… Dar nu mai putem aşa. O să vorbesc cu MM Stoica, să-i transmită să rămână în club, dacă vrea. E caracter frumos, e cuminte„, a declarat Gigi Becali.

Vlad Chiricheș lucrează cu un mental coach de puțină vreme

Adus ca o adevărată lovitură de către Gigi Becali, Vlad Chiricheș s-a confruntat cu o accidentare anul trecut și a lipsit de pe teren mai multe luni. Ulterior, fotbalistul a revenit pe gazon și a încercat să-și reintre în formă, însă patronul FCSB-ului a spus că nu este mulțumit pe deplin și a tras un semnal de alarmă pentru fostul căpitan al României.

În toată această perioadă, Vlad Chiricheș a decis să lucreze cu un mental coach, pentru a învăța să facă față anumitor situații. Fotbalistul FCSB-ului nu este singurul care a apelat la ajutorul unui specialist, iar Bogdan Gribincea a vorbit cu lux de amănunte despre cât de important este acest lucru în viața unui sportiv de performanță.

„Peste 80% din rezultatele unui sportiv de performanță depind de mentalitatea sa. Din acest motiv, elementul mental coaching este esențial în cariera sportivului. În România, percepția despre mental coaching nu este completă. De obicei, se crede că un sportiv trebuie să ajungă la un mental coach doar dacă are o problemă, altfel, nu are sens.

Mental coachingul are rolul de a upgrada mentalitatea sportivului. Dar ce este mentalitatea? Mentalitatea este felul în care gândește sportivul și felul în care interpretează emoțional ce i se întâmplă. În general, sportivul caută să aibă încredere, dar majoritatea înțeleg greșit încrederea. Dacă un sportiv dă o pasă bună, după care dă un șut pe poartă și marchează un gol, simte o siguranță în corpul său și o numește încredere.

„Acesta este scopul meu”

Dar acea stare nu este încredere, este siguranță bazată pe predictibilitate: ‘Dacă am făcut un lucru bun, apoi încă unul și încă unul, înseamnă că în următorul meci voi fi bine, deci simt că am încredere’. Nu este încredere, este predictibilitate. Încrederea, din perspectiva mea, dacă împărțim cuvântul în bucăți, ÎN CREDE RE, înseamnă a fi în a crede. Și ce înseamnă să crezi? Să știi că ceva bun se întâmplă chiar dacă nu ai dovezi.

Scopul meu este ca sportivul să creadă în el necondiționat de rezultatele pe care le are în prezent. Astfel, dacă în meci are câteva erori, starea de încredere să rămână activă și să nu cedeze mental. Evident că, în paralel, sportivul are nevoie de obiective clare, de un program de antrenament gândit cu scop de evoluție, de seriozitate, responsabilitate și disciplină, nu doar în fotbal, ci și în viața personală, pentru că cele „două vieți” se influențează reciproc”, a spus Bogdan Gribinceacolaboratorul lui Vlad Chiricheș, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare