Frații Dragoș și Adrian Pavăl, de la Dedeman, își măresc imperiul cu o clădire în inima Capitalei. Valoarea tranzacției este uriașă

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii rețelei Dedeman și printre cei mai discreți antreprenori români, continuă strategia de extindere agresivă în domeniul imobiliar. Recent, aceștia au încheiat o nouă tranzacție majoră: achiziția clădirii de birouri Ethos House, situată în zona de nord a Capitalei, în cartierul Floreasca, unul dintre cele mai căutate huburi de business din Bucureșt

Clădirea a fost cumpărată pentru o sumă estimată între 24 și 25 de milioane de euro, potrivit Ziarul Financiar. Vânzătorul este omul de afaceri grec Anastasios Gkotsis, cel care a dezvoltat proiectul în anul 2014.

Salopetele sinistre pe care frații Pavăl, de la Dedeman, au plătit o avere la COSR. Echipamentul României pentru Jocurile Olimpice a fost achitat de miliardarii din Bacău

Ce este Ethos House, noua proprietate a fraților Pavăl de la Dedeman

Ethos House este o clădire de birouri de clasă A. Are un design modern și o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 8.000 de metri pătrați. Imobilul are parter și șapte etaje, oferind spații destinate companiilor care își doresc o prezență într-o zonă strategică a Capitalei.

Printre chiriașii importanți ai clădirii se regăsesc nume sonore din sectorul bancar, al consultanței și al serviciilor financiare. Precum Arval, BNP Paribas Cardif și Forte Partners. De asemenea, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România are sediul în această locație.

Această tranzacție consolidează poziția Pavăl Holding ca unul dintre cei mai mari jucători de pe piața imobiliară locală, fiind depășiți ca portofoliu doar de Globalworth, liderul incontestabil al acestui segment.

Frații Pavăl au peste 356.000 de metri pătrați în proprietate

Pavăl Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl, deține în prezent un portofoliu imobiliar de peste 356.000 de metri pătrați. Printre cele mai importante proprietăți din portofoliul lor se numără complexul The Bridge. Este situat în zona Grozăvești din București. Dar și The Office, una dintre cele mai mari clădiri de birouri din Cluj-Napoca.

Un moment de referință în strategia de expansiune a fost anul 2022. Pavăl Holding a achiziționat întregul portofoliu al CA Immo în România pentru suma record de 377 de milioane de euro. Tranzacția a fost considerată una dintre cele mai mari din istoria pieței imobiliare autohtone.

Investițiile fraților Pavăl în sectorul imobiliar depășesc în prezent 800 de milioane de euro, poziționându-i în topul investitorilor români cu cele mai consistente plasamente în real estate.

Extindere dincolo de birouri: logistică, hoteluri, energie și patrimoniu

Deși segmentul birourilor rămâne una dintre prioritățile principale ale holdingului, frații Pavăl nu se limitează la acesta. În ultimii ani, au intrat și pe piața logistică, printr-un parteneriat cu Element Industrial. De asemenea, și-au extins operațiunile în domeniul hotelier internațional. Au achiziționat unități de lux precum Grand Hotel Gardone din Italia și Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveția.

Diversificarea investițiilor a atins și alte sectoare. Au investit în energie, agricultură, sănătate, industrie și viticultură. Prin această strategie, cei doi antreprenori își propun să reinvestească în mod inteligent capitalul obținut din retail, pentru a crea o structură de business sustenabilă și pe termen lung.

Un exemplu recent al viziunii lor este restaurarea Casei Hlebnikian din centrul Bucureștiului, un monument istoric ce urmează să fie readus la viață printr-o investiție considerabilă.

Ce complex pregătesc frații Pavăl în Stefăneștii de Jos, lângă București

Pe lângă achiziții, Pavăl Holding lucrează în paralel la dezvoltarea unor proiecte imobiliare de anvergură. Printre acestea se numără un ansamblu rezidențial în Ștefăneștii de Jos, în proximitatea Capitalei, dar și un proiect mixt în Bacău, orașul natal al celor doi frați. Proiectul din Bacău – denumit Dedeman Campus – va include spații de locuit, birouri, dar și facilități comerciale.

Achiziția Ethos House nu este doar o altă tranzacție imobiliară, ci parte a unei strategii mai ample prin care frații Pavăl urmăresc să își întărească poziția în topul investitorilor strategici din România și din regiune. Prin ritmul alert al achizițiilor și prin diversificarea continuă a portofoliului, Pavăl Holding confirmă direcția de dezvoltare pe termen lung, într-un context economic în care siguranța și valoarea activelor devin tot mai importante.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare