FOTO | Cum arată Adrian Mutu, după implantul de păr! „Briliantul” a acceptat propunerea și a mers la fosta echipă a lui Marius Șumudică

Liber de contract după despărțirea de CFR, Adrian Mutu profită de timpul liber și petrece momente speciale alături de familie.

Adrian Mutu, în vizită la Al-Shabab

Tot în această perioadă, Mutu a decis să-și facă implant de păr, iar la ultimele sale apariții a purtat o șapcă pentru a acoperi zona respectivă. În ultima fotografie postată, „Briliantul” apare însă cu capul descoperit alături de Ivan Rakitic, fostul star de la Barcelona.

Adrian Mutu a fost prezent la antrenamentele celor de la Al-Shabab, fosta echipă condusă de Marius Șumudică. „Il Fenomeno” a mers la invitația oficialilor clubului și a ținut să le ureze mult succes acestora în ceea ce și-au propus.

În vizită în Arabia Saudită, la Al-Shabab. A fost o plăcere să revăd un prieten, pe legenda croată Ivan Rakitic.

Mulțumesc directorului sportiv Domenico Teti pentru invitație și președintelui clubului pentru primirea călduroasă și, bineînțeles, antrenorului Victor Pereira pentru că mi-a permis să asist la antrenamentul echipei.

A fost o experiență foarte frumoasă! Succes pentru meciul de azi și în viitor!„, a scris Adrian Mutu.

Mutu si Rakitic / Foto: Instagram@adrianmutu10

Adrian Mutu, criticat în Azerbaijan

După plecarea lui Adrian Mutu, Nefchi Baku l-a numit în funcție pe muntenegreanul Miodrag Bozovic. Acesta nu a reușit să-i impresioneze pe azeri, asta după ce echipa este pe locul 3 în clasament, departe de primul loc ocupat de Qarabag.

Înaintea lui Adrian Mutu, oficialii lui Neftchi Baku au mers pe mâna unui alt român Laurențiu Reghecampf. Experiențele cu tehnicienii străini i-au făcut pe jurnaliștii azeri să răbufnească, iar aceștia consideră că antrenorii din afara țării lor vin doar pentru bani și nu aduc niciun plus valoric în ceea ce privește competiția.

Reamintim despre plecarea lui Adrian Mutu, sosit în vara anului trecut, după 6 luni. Ulterior, a fost remarcat Miodrag Bojovic, care a preluat echipa, însă nu a reușit să îi ducă pe „Albi” acolo unde își doreau. Antrenorii străini se îngrămădesc în Azerbaidjan doar după bani, fotbalul nostru nu câștigă nimic din asta, dimpotrivă, pierde atât timp, cât și bani„, au notat cei de la Sportinfo.az.

În perioada petrecută în Azerbaijan, Adrian Mutu a bifat 22 de meciuri pe banca lui Neftchi Baku, timp în care a obținut 9 victorii, 5 remize și 8 egaluri.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare