La cei 34 de ani ai săi, Loredana Chivu a început o relație cu fostul soț al Andei Adam, Sorin Nicolescu. Până să ajungă în acest punct, s-a iubit cu mai mulți fotbaliști, primul ei partener fiind chiar un tânăr din Liga a II-a. La începuturile faimei sale, înainte de a-și etala tot corpul în mediul online și pe TV, s-a iubit cu un jucător care era legitimat la Inter Gaz București. Relația a fost una extrem de toxică și i-a lăsat răni adânci.
Când avea doar 15 ani, fosta asistentă a lui Dan Capatos cădea în brațele lui Alex Necula. Se spune că el ar fi fost chiar primul bărbat din viața sa. Presa mondenă nota că el a fost cel care a plătit pentru operația sa de augmentare mamară. De asemenea, i-ar fi plătit și acidul hialuronic pe care și l-a pus, la început, în buze.
Fostul fotbalist i-a făcut și alte cadouri scumpe, de la haine de firmă la ceasuri și parfumuri. Ea, la început de drum, rămasă orfană de tată, a acceptat fără să stea pe gânduri. La ce nu s-a așteptat este că partenerul avea să o înșele cu diferite femei. La un moment dat, când nu mai suporta singurătatea și voia să vadă cum se simte de cealaltă parte a terenului, s-a iubit cu prietenul lui. Când a aflat, jucătorul și-a ieșit complet din fire.
Jucătorul a umilit-o pe Loredana Chivu. Rușinea trăită nu a dispărut nici acum, la 15 ani distanță
Când avea doar 19 ani, Loredana Chivu a trecut prin coșmarul vieții sale. Alex Necula a fost orbit de furie și a sărit cu foarfeca în părul ei lung și blond decolorat. Ținea enorm la podoaba ei capilară, pe care încerca să o țină la o nuanță deschisă, greu de obținut. Știind că astfel o va răni enorm, fostul fotbalist din Divizia B a ciuntit-o.

Au circulat două variante în presă, în anul 2009, când a avut loc evenimentul. Prima: ar fi ras-o complet în cap, cu lama. A doua: ar fi apucat doar să-i tundă o parte din păr, iar ea l-a ras ulterior, pentru că nu mai putea fi salvat. Indiferent de circumstanțe, cert este că asistenta lui Dan Capatos a reușit să-l închidă în casă și să sune la 112.
Oamenii legii i-au făcut dosar penal fostului jucător. A reușit să-și strice imaginea fix în anul în care începea să fie cunoscut.