În perioada iulie 2019 – iulie 2023, la FCSB, clubul patronat de Gigi Becali (66 de ani), a evoluat și Răzvan Oaidă (26 de ani), actualul jucător al celor de la „U” Cluj.
Fotbalistul, care ulterior perioadei petrecute la FCSB a mers la rivala Rapid, a discutat despre experiența trăită în cadrul grupării roș-albastre și s-a exprimat pe marginea subiectului reprezentat de modul în care latifundiarul din Pipera intervine în viața echipei.
Răzvan Oaidă a dat verdictul despre perioada petrecută la FCSB și despre metehnele lui Gigi Becali: „Îți afectează viața personală, dar cred că îți afectează foarte mult și jocul”
Mijlocașul de profil defensiv a apreciat faptul că a avut ocazia să îmbrace echipamentul FCSB-ului și a scos în evidență că gruparea roș-albastră reprezintă una dintre forțele din fotbalul românesc.
Răzvan Oaidă a trecut apoi la a transmite cum a trecut peste modul în care se desfășoară lucrurile în cadrul clubului bucureștean, unde Gigi Becali nu se ferește să își exprime nemulțumirile față de elevii lui Elias Charalambous.
În opinia jucătorului „șepcilor roșii”, spusele patronului afectează fotbaliștii atât în plan personal, cât și în privința activității sportive. Soluția lui Oaidă? Acceptarea criticilor.
„A fost un pas enorm pentru mine (n.r. – transferul la FCSB). Veneam de la o echipă din Botoșani, unde se luptau pentru… Să zic că am avut și perioade bune și mai puțin bune, dar să ai ofertă de la FCSB… E unul dintre cele mai importante cluburi din România. A fost un pas enorm pentru mine.
Am vorbit și cu domnul Gigi Becali. Nu pot să spun că m-a convins neapărat. Nu pot să spun că am fost foarte greu de convins.
Cu cât reușești mai repede să accepți ce se întâmplă și modul prin care se lucrează sau modul în care se întâmplă lucrurile acolo, cu bune, cu rele, cu critici, cu laude, cu atât reușești mai repede să te adaptezi și să îți fie bine. Da, e mai greu. Nu e ușor, pentru că toate lucrurile alea te frustrează, te apasă, îți afectează viața personală, dar cred că îţi afectează foarte mult și jocul.
Cine spune că nu are un impact, cred că minte. E clar că te afectează. Dar cumva, dacă reușești să accepți toate aceste lucruri, cred că poți să treci mai departe și să faci pasul ăsta, să treci peste ele”, a declarat Răzvan Oaidă, pentru fanatik.ro.
Mihai Stoica a făcut lumină în privința implicării lui Gigi Becali la echipa roș-albastră: „S-a creat impresia asta falsă”
Întrebat recet care este secretul FCSB-ului în UEFA Europa League, Mihai Stoica nu a putut oferi un răspuns concret. Totuși, a precizat că este convins de faptul că fotbaliștii roș-albaștrilor pun totul pe seama antrenorilor, care sunt de multe ori supuși unor momente delicate, ce au la bază intervențiile patronului. Chiar dacă trec prin situații complicate, tehnicienii reușesc întotdeauna să îndeplinească obiectivele.
„Secretul pentru Europa? Dacă l-aş ştii, nu l-aş spune, dar crede-mă că nu-l ştiu. Ştiu sigur că băieţii ăştia ai mei vorbesc de antrenori. Au pregătit aproape fără fisură, tactic, meciurile astea. Cred că meritul le aparţine. S-a creat impresia asta falsă că FCSB nu are antrenor, că Gigi face şi drege. Nu, nu… FCSB are antrenori, care la un moment dat sunt puşi în situaţii foarte delicate, din care ies mereu cu brio.
Nu e niciun secret (n.r. – legat de colaborarea cu Gigi Becali). Este vorba de compatibilitate. Şi cred că e greu să găsească pe cineva compatibil (n.r. – râde), dar eu m-am obişnuit din 2002, cu pauzele aferente, dar din 2002 până în 2024 este o viaţă de om”, a afirmat Mihai Stoica.