Fostul golgheter al Superligii, pe radarul Petrolului! Cine e atacantul la care viseaza ”lupii”

Petrolul Ploiești încearcă să dea o lovitură importantă pe piața transferurilor, având în vedere că fostul golgheter al Superligii, Marko Dugandzic, este liber de contract după despărțirea de Al-Tai.

Adrian Mutu, antrenorul Petrolului, speră să-l convingă pe atacantul croat să se alăture echipei prahovene.

Dugandzic, liber de contract după experiența din Arabia Saudită

Dugandzic a fost transferat de Al-Tai pentru două milioane de euro de la Rapid, însă atacantul nu a reușit să impresioneze, ceea ce a dus la rezilierea contractului. Acum, croatul în vârstă de 30 de ani este liber să-și aleagă următoarea destinație, iar Petrolul pare să fie o opțiune atractivă.

Adrian Mutu cunoaște foarte bine potențialul atacantului, cei doi colaborând cu succes la Rapid. Sub comanda lui Mutu, Dugandzic a avut o perioadă excelentă, reușind să marcheze de 28 de ori în 48 de partide, fiind golgheterul Superligii în sezonul 2022-2023.

După plecarea lui Alexandru Tudorie în China, Petrolul a rămas cu un singur atacant de bază, Christian Irobiso, astfel că transferul lui Dugandzic ar fi esențial pentru întărirea compartimentului ofensiv în plină luptă pentru play-off.

Mutu ia atitudine! „Briliantul” se implică personal pentru a aduce bani la Petrolul

Mutu a dezvăluit că s-a întâlnit cu primarul și președintele consiliului județean, alături de președintele clubului, Claudiu Tudor. Antrenorul a subliniat că sprijinul autorităților este esențial pentru stabilitatea financiară a Petrolului, mai ales in contextul unor noi transferuri.

Antrenorul a menționat, de asemenea, faptul că stadionul modern și publicul pasionat sunt avantaje importante pentru atragerea de finanțare, însă este nevoie de suport constant pentru dezvoltarea echipei.

„Am început deja să mă implic pentru a aduce bani la club. Se poate face orice la Petrolul. E un stadion frumos, o conexiune și o legătură importantă cu suporterii.

Publicul e dornic de fotbal, de performanță. Am fost alături de Claudiu Tudor la autorități și avem promisiuni că ne vor ajuta.

Acum așteptăm să ne și ajute. Nu sunt suficiente vorbele, lumea așteaptă fapte. Eu cred că autoritățile o să vină alături de echipă”, a declarat Adrian Mutu, conform fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare