Valetina Pelinel (43 de ani) este una dintre cele mai cunoscute și cele mai frumoase personaje din spațiul monden. Cu toate acestea, cumințenia nu este un punct forte al acesteia deoarece s-a aflat cum a ajuns să îşi părăsească fostul soţ pentru Cristi Borcea (54 de ani).
Valentina Pelinel, „Sentimentele s-au intensificat și au condus către relația puternică pe care o avem”
Cristian Boureanu a fost primul care dus-o pe Valentina Pelinel la altar, în 2007. Însă, șapte ani mai târziu, în 2014, totul s-a destrămat între cei doi și au divorțat.
Doar de patru ani a avut nevoie Valetina pentru a ajunge înapoi la altar, însă alături de Cristi Borcea. Frumoasa femeie s-a ferit să anunţe de când a început o poveste de dragoste cu fostul patron al lui Dinamo. Însă, aceasta a recunoscut că l-a admirat încă de când l-a văzut pentru prima dată.
„(Reporter: Înainte să fiți împreună, tu și Cristi ați fost prieteni. Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că te-ai îndrăgostit, de fapt, de el?) Nu aș putea numi un moment exact, pentru că totul a curs natural și lucrurile s-au legat de la o zi la alta.
Cristi este un bărbat extrem de carismatic, este imposibil să nu îl remarci sau să nu îi admiri personalitatea puternică și energia pe care o emană. L-am apreciat de la primul moment când l-am întâlnit, dar sentimentele mele au evoluat pe parcurs în mod firesc și treptat.
Ne-am cucerit reciproc, și, în timp, sentimentele s-au intensificat și au condus către relația puternică pe care o avem.” a dezvăluit Valentina Pelinel pentru viva.ro.
Femeia care nu l-a trădat pe Cristi Borcea niciodată
Cristi Borcea și-a mutat mare parte din bunuri pe numele mamei lui. Aceasta este singura persoană în care fostul patron al lui Dinamo și-a putut pune întotdeauna încrederea și de care nu a fost trădat.
Conform impact.ro, Elena Borcea a ajuns posesoarea unor afaceri estimate la peste 300 de milioane de euro. Mama lui milionarului deține o firmă ce comercializează combustibil, iar afacerea este estimată la valoarea de aproximativ 120 de milioane de euro. Mai deţine şi o firmă de construcții de renume.
În ciuda acestei averi imense, părinții lui Cristi Borcea, Elena și Stere Borcea trăiesc o viață modestă.
„Cristi le-a spus de nenumărate ori că le poate ridica o vilă, ori le poate cumpăra alta într-o zonă mai frumoasă. Au spus mereu că nu pleacă din căsuța lor, din liniștea lor. Că ceea ce au le ajunge binemersi, nu au nevoie de mai mult. Sunt oameni simpli, modești, familiști.” au declarat surse apropiate ale familiei Borcea, pentru sursa citată.