Al-Gharafa a ajuns în Slovacia, acolo unde va susține cantonamentul din această vară.
Florinel Coman își continuă vacanța
Din delegația qatarezilor a lipsit însă Florinel Coman, care se află încă în România. Internaționalul român a primit mai multe zile de vacanță din partea lui Al-Gharafa, deoarece a participat la EURO 2024, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Joselu, care a câștigat marele trofeu cu naționala Spaniei.
Coman și Joselu se vor alătura noii echipe direct în cantonamentul din Slovacia și vor trebui să se integreze din mers la Al-Gharafa.
Absența lui Florinel Coman a fost sesizată imediat de fanii lui Al-Gharafa, care continuă să întrebe de ce lipsește fotbalistul român din imaginile postate de Al-Gharafa pe rețelele sociale.
În ultimele zile, Florinel Coman a uitat de fotbal și a avut prilejul să se bucure alături de cei dragi de mai multe evenimente speciale. Mai întâi a fost la nunta lui Denis Drăguș, apoi la cea a lui Ianis Hagi, iar ultima dată a fost prezent la botezul băiatului lui Andrei Ciobanu.
Florinel Coman și-a aflat adversarii din amicale
În perioada 16 iulie – 1 august, pentru Al-Gharafa va urma o perioadă de pregătire în care se va pune accent pe pregătirea fizică, dar sunt programate și patru meciuri amicale, după cum urmează:
- 20 iulie – MFK Zwollen
- 21 iulie – Al-Sharjah
- 26 iulie – Al-Ahly
- 31 iulie – Apollon Limassol
Ulterior, pe 1 august, Al-Gharafa va reveni în Qatar și va pregăti debutul în noul sezon, contra celor de la Al-Khor (9 august).
Programul lui Al-Gharafa în primele 5 etape din Qatar:
- 9 august – Al Khor – Al Gharafa
- 18 august – Al-Ahli – Al-Gharafa
- 22 august – Al-Gharafa – Al-Rayyan
- 14 septembrie – Al-Gharafa – Al-Shamal
- 22 septembrie – Al-Qatar – Al-Gharafa