Denis Alibec a revenit la FCSB în această vară.
Florin Tănase nu i-a pasat tricoul cu numărul 7 lui Denis Alibec
Recunoscut pentru faptul că poartă numărul 7 pe la toate formațiile unde activează, Denis Alibec va fi nevoit să se reorienteze la FCSB. Concret, acest tricou este ocupat de Florin Tănase, iar acesta din urmă a decis să nu i-l cedeze, chiar dacă atacantul i-a cerut acest lucru.
Florin Tănase poate pleca de la FCSB în această vară, iar un eventual transfer ar lăsa liber tricoul cu numărul 7. În caz contrar, Denis Alibec va fi nevoit să se reorienteze către un alt tricou.
La primul său antrenament din momentul revenirii la FCSB, Denis Alibec a fost surprins cu un echipament pe care era inscripționat numărul 25, purtat în ultimele două sezoane de Alexandru Băluță.
9,10, 11, 17, 31, 70 și 77 sunt celelalte numere purtate în carieră de Denis Alibec.
Gigi Becali: „O să joace unul la 3 zile, altul la 3 zile”
FCSB va avea parte de un program infernal cel puțin până la finalul anului 2025. Campioana României va evolua în Superliga, în cupele europene, dar și în Cupa României, astfel că Elias Charalambous are nevoie de un lot numeros pentru a putea schimba liniile atunci când este nevoie.
Gigi Becali a reușit să-l convingă pe Denis Alibec să revină la FCSB, însă acesta din urmă va avea o concurență acerbă cu Daniel Bîrligea. Întrebat cum vor fi utilizați cei doi, afaceristul din Pipera a dezvăluit că va fi vorba despre o rotație în funcție de program și adversari.
„Nu știu nimic acum, o să vedem (n.r. cu cine va începe titular). Nu este unul titular, amândoi vor juca. O să vedem. O să joace unul la 3 zile, altul la 3 zile și tot așa. În funcție de cum vor veni meciurile, vedem atunci”, a spus Gigi Becali, pentru Sportpesurse.ro.
În momentul de față, FCSB are la dispoziție două formule de start competitive, după cum urmează.
Varianta 1: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Olaru, Cisotti – Bîrligea.
Varianta 2: Zima – Cercel, Graovac, Dawa, Kiki – Lixandru, Tănase – Gheorghiță, Oct. Popescu, Politic – Alibec.
Totodată, Mihai Udrea, Baba Alhassan, Mihai Toma, Alexandru Pantea, Alexandru Stoian sau Marius Ștefănescu sunt variantele FCSB-ului pentru anumite meciuri.