După ce FCSB a învins-o pe Dinamo cu 4-0 în Cupa României, Florin Tănase, atacantul echipei, a transmis un mesaj ferm. Conform acestuia, planul lui Gigi Becali de a anunța schimbarea întregii echipe a avut efectul dorit, reușind să destabilizeze rivalii.
Este a doua victorie obținută de FCSB împotriva lui Dinamo în doar zece zile, o performanță pe care Tănase o consideră importantă în parcursul competiției.
FCSB, victorie categorică în fața lui Dinamo
În partida disputată în Cupa României, FCSB a dominat jocul și a reușit să marcheze de patru ori, prin Alexandru Băluță, Luis Phelipe și Marius Ștefănescu.
Într-o declarație post-meci, Florin Tănase s-a declarat mulțumit că echipa a avut un joc foarte bun și a fructificat eficient ocaziile create. Acesta a subliniat, totodată, că planul lui Gigi Becali de a anunța schimbări în echipă ar fi avut un rol important în destabilizarea adversarilor.
Jucătorul roș-albaștrilor a precizat că echipa este acum focusată pe meciul cu Universitatea Craiova din campionat.
„Asta a fost diferenţa, am jucat un fotbal foarte bun, suntem fericiţi că am reuşit să câştigăm. Probabil pe cei de la Dinamo i-a destabilizat puţin, pentru că ştiau că nu vom începe cu jucătorii care au jucat cu Rapid.
Când joci din trei în trei zile, se poate întâmpla orice. Au jucători buni, nu sunt o echipă slabă. Nu cred că le-am dat pe toate, să mai marcăm. Am profitat de ocaziile pe care le-am avut, în meciul cu Rapid nu ne-am creat atât de multe ocazii.
Cupa e un obiectiv, ne dorim să câştigăm trofeul, îţi dă încredere, fanii ar fi foarte bucuroşi. E un meci foarte important, le dedicăm victoriile suporterilor noştri.
Este o rivalitate, se simte înainte de fiecare meci, suporterii îşi doresc foarte mult. Olaru a simţit ceva la picior, va face RMN şi sperăm să revină cât mai repede alături de noi.
Mergem să luăm cele trei puncte, sigur nu va fi uşor, dar avem nevoie de cele trei puncte, mergem să le câştigăm”, a declarat Florin Tănase.