Miercuri, 18 decembrie, Dan Șucu, șeful de la Rapid, a devenit acționarul majoritar la Genoa, cel mai vechi club din fotbalul italian. Anunțul oficial a fost făcut de gruparea din Serie A. Proprietarul Mobexpert a achiziționat 77% din acțiunile echipei din Peninsulă, însă jurnaliștii din Italia au dezvăluit că vrea să meargă mai departe. Planul lui Dan Șucu? Preluarea în integralitate a acțiunilor la Genoa.
Florin Prunea și Ionel Dănciulescu, două nume mari în fotbalul românesc, s-au exprimat pe marginea acestei spețe. Fostul portar a lansat o întrebare interesantă pentru suflarea alb-vișinie și implicit pentru Șucu.
Curiozitatea lui Florin Prunea, după ce Dan Șucu a devenit principalul acționar la Genoa: „Cum vor primi suporterii rapidiști această veste?”
Fără doar și poate, vestea despre reușita lui Dan Șucu reprezintă cel mai important anunț făcut în sportul din România în ultima vreme.
Florin Prunea s-a întrebat cum vor primi suporterii Rapidului lovitura orchestrată de acționarul majoritar din Giulești. Ex-goalkeeper-ul a opinat că ar putea apărea probleme în rândul fanilor, care s-ar putea simți trecuți în plan secund, după implicarea lui Dan Șucu la Genoa.
„Noi am aflat acum, dar cred că această tranzacție e făcută de mult timp. Eu sunt curios cum vor primi suporterii rapidiști această veste.
În momentul în care te duci si investești în altă parte, mă gândesc ca te simți puțin ca suporter așa: «De ce nu ai băgat bani și la Rapid ca să ne batem la campionat, să ajungem în Champions League?». Bagi 10 milioane și faci o echipă. Nu știu cum va fi la Rapid”, a declarat Florin Prunea, potrivit digisport.ro.
Ionel Dănciulescu a găsit cheia succesului pentru omul de afaceri
După cum am menționat anterior, și Ionel Dănciulescu, fostul mare atacant de la Dinamo, a tratat subiectul reprezentat de reușita lui Dan Șucu, pe care Gigi Becali nu a văzut-o cu ochi buni.
În viziunea lui „Danciu”, fotbalul din Italia este opus celui din România. Va fi o situație nouă pentru Dan Șucu, care, după părerea ex-vârfului alb-roșu, are nevoie de o echipă extrem de competentă în preajma sa pentru a răzbi în Serie A.
„Te duci într-un mediu nou, tu, ca acționar. Mediul de acolo e total diferit față de ce e în România. Trebuie să ai o echipă managerială foarte bună.
Lucrurile acestea cred că au fost stabilite din timp. Nu s-a dus într-o recunoaștere totală. Mă gândesc că are o echipă foarte bună. Italia e total diferită față de România”, a comentat Ionel Dănciulescu, conform sursei citate anterior.