Florin Niță, aplaudat de mii de oameni la Munchen! Ce mesaj a transmis după victoria la scor cu Ucraina

România s-a impus la scor în fața Ucrainei (3-0) și a început ca „din pușcă” turneul final din Germania.

Florin Niță: „Vreau să stăm cât mai mult timp aici”

La finalul meciului, Florin Niță a oferit primele sale declarații. Titularul României din meciul cu Ucraina a rămas impresionat de fanii veniți la Munchen pentru naționala lui Edi Iordănescu și a ținut să-i îndemne la calm pe colegii săi, chiar dacă debutul la turneul final din Germania a fost unul perfect.

Vreau să le mulțumesc tuturor fanilor care s-au deplasat la Munchen și celor care ne-au urmărit de acasă. Am intrat uniți, focusați și am respectat tot ce ne-a spus mister. Îl cunoaștem pe Stanciu, știm ce poate reuși. M-am bucurat foarte mult pentru cei care au marcat. Putem reuși lucruri mari.

Vreau să stăm cât mai mult timp aici, vom vedea. Vreau să rămânem cu picioarele pe pământ și să ne focusăm pe următorul meci. Îmi doresc din tot sufletul ca după meciul cu Belgia să spunem că ne-am calificat mai departe„, a spus Niță.

Pentru România urmează meciul cu Belgia, pe 22 iunie, de la ora 22:00, iar mai apoi cu Slovacia, 26 iunie, de la ora 19:00.

România a înscris 3 goluri la un EURO doar pentru a doua oară în istorie

În minutul 57 al partidei, tabela arăta scorul de 3-0 pentru România, unul greu de anticipat la începutul meciului. Elevii lui Edi Iordănescu nu au ținut cont de numele adversarilor și au făcut un meci mare, iar performanța tricolorilor a intrat direct în istorie.

Concret, România a înscris trei goluri într-un meci de la EURO doar pentru a doua oară în istorie. Precedentul duel în care s-a întâmplat acest lucru a fost la Campionatul European din 2000, atunci când naționala trecea cu scorul de 3-2 de Anglia.

La EURO 2000, România a încheiat pe locul al doilea, cu 4 puncte obținute. Lider a fost Portugalia, iar locurile 3 și 4 au fost ocupate de Anglia, respectiv Germania.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare