Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a făcut destăinuiri extrem de interesante despre perioada petrecută în spatele gratiilor în Statele Unite ale Americii. Totul s-a întâmplat între 2004 și 2006, când el a fost arestat de autoritățile americane sub acuzația de fraudă informatică, având legătură cu folosirea de carduri bancare false și uzurparea de identitate. La acea vreme, a fost stabilită o cauțiune în valoare de 1.100.000 de dolari.
Florin Manea, aventuri tulburătoare în penitenciarele americanilor
Florin, fiul regretatului Nae Manea, a petrecut nouă luni în izolare și a fost mutat constant din închisoare în închisoare. El a fost implicat în mai multe scandaluri. Unele dintre ele s-au soldat cu semne din punct de vedere fizic.
Florin Manea a explicat că determinarea și încrederea de sine sunt cruciale în penitenciar. Astfel, știind aceste lucruri, el s-a regăsit în punctul în care să bată un alt deținut, pe motiv că ar fi tușit în preajma farfuriei cu mâncare a respectivei persoane, care ulterior a avut pretenții. „Adversarul” l-a provocat, iar Manea nu a stat pe gânduri.
Agentul de fotbaliști a scos la lumină faptul că l-a cunoscut chiar și pe nepotul lui Carlo Gambino, o figură importantă în ecuația mafiei din Statele Unite ale Americii.
„Am avut un moment în închisoare… Mă ţineau singur în celulă, fără geamuri. Voiau să arăt cu degetul (n.r. să «sifoneze»). Eu puteam să ies a doua zi dacă făceam aşa. Ei voiau să afle reţeaua. N-am dat pe nimeni (n.r. nu a colaborat cu autorităţile). Mi-am făcut pedeapsa.
Dar te ţineau cu lumina aprinsă, nu ştiai când e noapte, când e zi. După vreo patru luni m-am pus în genunchi. Aveam numai Biblia şi am zis: «Doamne, dacă nu m-ai părăsit, vreau să deschid şi să citesc ceva, să ştiu că eşti cu mine».
Am deschis la Isaia 35, parcă. Şi acolo era scris: «Te vei întoarce în ţara ta şi copiii tăi vor creşte în ţara asta. Şi chiar dacă ai păgubit, te iert, că ştiu că regreţi din suflet». N-aveam copii atunci, n-aveam nimic… Dar am simţit o căldură, de parcă m-a luat cineva în braţe.
„A ţâşnit sângele din el. Ce faci, mă? Îmi iei mâncarea? Dacă i-o dădeam atunci, i-o dădeam mereu după aia”
Am stat nouă luni în izolare. Îmi dădeau voie o oră pe zi, ori să fac duş, ori să dau un telefon. Dar îţi dădeau când voiau ei: la 3 dimineaţa, la 1 ziua, cum le venea.
Ne mutau constant. Am fost şi pe Coasta de Vest, cu «avionul condamnaţilor», te făcea «pilaf». Când te obişnuiai într-un loc, te mutau imediat în altă închisoare.
Uite, am şi prin cap (n.r. cicatrici)… Am luat (n.r. bătaie), am dat. Acolo nu contează. Important e să ai curaj, să te baţi. Nu poţi să te duci foarte şmecher, că te omoară aia. Trebuie să ştie că dacă se întâmplă ceva, eşti dispus să te aperi. Nu contează că au trei metri, dacă văd că te baţi, te lasă în pace.
Am avut mereu elementul surpriză. Uite, îţi dau un exemplu: la două zile după ce m-au arestat, mâncam şi mai fumam şi am tuşit. Unul din faţa mea zice: «Ai tuşit pe mâncarea mea, dă-mi mâncarea ta».
Cum să nu? M-am ridicat şi i-am trântit o tavă din aia în gură. A ţâşnit sângele din el. M-au luat, m-au dus la «gaură» şi gata. Aia am făcut-o special. Păi, normal… Ce faci, mă? Îmi iei mâncarea? Dacă i-o dădeam atunci, i-o dădeam mereu după aia.
Eu ştiam cum merge strada. Înainte să ajung la închisoare, nu că eram la colegi, am stat pe stradă. Am văzut oameni, îl ştiam pe nepotul lui Carlo Gambino. Trebuie să ştii o linie. Să o ai.
Uite, erau unii, doi fraţi traficanţi, terorizau tot. Pe mine m-au lăsat în pace la început. La un moment dat, au venit cu o listă: «Vezi că avem magazin marţi, dacă nu ne cumperi astea, te spargem în bătaie».
„I-a explodat faţa. N-am apucat să ne batem mai mult, că ne-a luat poliţia şi te separă când te baţi”
Acum, se apropia marţi, şi luni se făcea numărătoarea. Te scoteau în faţă şi te numărau. Mi-am băgat un săpun din ăla în ciorap, m-am pus lângă unul din faţă şi, când era poliţia acolo, i-am dat un săpun din ăla în gură.
I-a explodat faţa. N-am apucat să ne batem mai mult, că ne-a luat poliţia şi te separă când te baţi. Eu îi ziceam: «Ce bine-ţi stă cu nasul ăla!».
Ştiam regulile. Nu m-am dus să mă iau de nimeni niciodată. Ştiam că dacă apuci să dai, după aia trebuie să dai mereu. Aşa, dacă îţi vezi de linia ta şi te fereşti, lumea nu are treabă cu tine”, a spus Florin Manea, la podcastul „SportCast cu Sile”.
