Florin Manea a văzut evoluțiile lui Radu Drăgușin de la Tottenham și a reacționat: „Nu e robot”. EXCLUSIV

Radu Drăgușin (22 de ani) are o serie de 8 meciuri consecutive în care a fost titular la Tottenham.

Florin Manea, mulțumit de evoluțiile lui Radu Drăgușin la Tottenham

După mai multe luni în care nu a primit suficiente minute, Radu Drăgușin a devenit un om de bază la Tottenham, dat fiind faptul că londonezii au avut ambii fundași centrali accidentați în ultimele săptămâni. Internaționalul român s-a descurcat însă foarte bine și a fost lăudat pentru prestațiile sale de către jurnaliștii englezi.

Întrebat despre Radu Drăgușin, impresarul Florin Manea a apreciat la rândul său felul cum s-a descurcat fotbalistul, în condițiile în care a întâlnit adversari de top.

„A jucat foarte bine cu Manchester City, Aston Villa și nici cu AS Roma nu a jucat rău. A fost meciul acela cu Galatasaray când a greșit la un gol, dar se mai întâmplă. Mai trebuie să mai greșească și el, nu (n.r. râde)? Nu e robot”, a spus Florin Manea, pentru Sportpesurse.ro.

Radu Drăgușin a fost titular la Tottenham în meciurile cu Manchester City (de două ori), Aston Villa, Galatasaray, Ipswich Town, AS Roma, Fulham și Bournemouth.

Radu Drăgușin, despre întâlnirea cu Erling Haaland: „Unul dintre cei mai grei adversari”

Unul dintre cei care au trecut prin „mâna” lui Radu Drăgușin este Erling Haaland, atacantul celor de la Manchester City. Cei doi au avut parte de mai multe ciocniri directe, iar internaționalul român a recunoscut că nordicul este greu de oprit.

Totodată, Radu Drăgușin a vorbit despre viitorul său la Tottenham și a dezvăluit că principalul său obiectiv este să cucerească un trofeu în actualul sezon.

”În Premier League, cred că în fiecare săptămână întâlnești câte un adversar care să-ți pună probleme. Este inevitabil la nivelul pe care îl jucăm și valoarea pe care o au jucătorii.  Cu siguranță, duelul cu Haaland a fost acolo în topul celor mai grei adversari. Aceste provocări mă fac să evoluez, să progresez și să înțeleg din ce în ce mai bine acest joc.

Vorbim despre cel mai valoros jucător din lume, dar vorbim despre un jucători căruia nu poți să-i dai nici măcar un centimetru, pentru că de va dovedi. Sunt foarte fericit că am reușit să facem un meci bun împotriva lui Manchester City.

Noi luptăm și ne antrenăm pentru a atinge și a face ceva important pentru acest club. Asta este mentalitatea noastră, doar asta vorbim și se simte înainte de meci. Ne dorim să aducem un trofeu anul acesta la Tottenham. Îmi doresc să realizăm ceva important în acest an”, a spus Drăgușin, potrivit Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare