Florentino Perez ia decizii ferme la Real Madrid! Un fundaș din lotul galacticilor, OUT de pe Bernabeu

Real Madrid, cunoscut pentru cerințele sale ridicate față de jucători, este gata să se despartă de fundașul stânga Fran Garcia. Jucătorul în vârstă de 25 de ani, transferat vara trecută, nu a reușit să impresioneze, în ciuda șanselor oferite în urma accidentării lui Ferland Mendy. Șefii clubului, conduși de Florentino Perez, au stabilit prețul cerut pentru Garcia: 20 de milioane de euro.

Fran Garcia, pe lista de transferuri

Viitorul lui Fran Garcia la Real Madrid pare deja decis. Potrivit presei spaniole, fundașul a fost trecut pe lista de transferuri, fiind considerat o soluție insuficientă pentru flancul stâng al apărării.

În ciuda problemelor din lot, cu trei jucători defensivi indisponibili în prezent, Florentino Perez și conducerea au decis că Garcia nu mai face parte din planurile pe termen lung ale echipei.

Într-un sezon în care Real Madrid continuă să lupte pe toate fronturile, Carlo Ancelotti a solicitat întăriri în apărare, inclusiv un fundaș central. Italianul l-a propus pe Aymeric Laporte, jucătorul lui Al-Nassr, ca soluție pentru iarnă. Totuși, Perez a refuzat această opțiune, considerând că un transfer al fundașului de 30 de ani ar fi justificat doar dacă acesta ar deveni liber de contract, ceea ce este puțin probabil înainte de 2026.

Real Madrid a făcut primul transfer al iernii! A plătit o sumă modică pentru noua speranță din fotbalul spaniol

Real Madrid a început deja campania de achiziții pentru perioada de iarnă.

În vârstă de 18 ani, Lamini Fati este considerat unul dintre cei mai promițători fundași centrali din Spania. Acesta a evoluat la Leganes B în ultima perioadă, iar din ianuarie 2025 va ajunge la juniorii celor de la Real Madrid.

În schimbul fotbalistului, Real Madrid a plătit suma de 100.000 de euro, însă Florentino Perez este convins că a dat lovitura. Rămâne de văzut cum se va integra Lamine Fati la formația secundă a madrilenilor, dar și când va face pasul la echipa mare, acolo unde concurența este una uriașă.

Eder Militao, Antonio Rudiger, David Alaba, Jesus Vallejo și Raul Asencio sunt ceilalți fundași centrali din lotul Realului în momentul de față.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare