Florentino Perez, gest colosal pentru Kylian Mbappe! Președintele lui Real Madrid nu a ezitat și l-a sunat pe superstarul francez!

Florentino Perez (77 de ani), președintele trupei din capitala Spaniei, nu a rămas indiferent față de eliminarea lui Kylian Mbappe din Champions League. Oficialul actualei campioane din La Liga a discutat cu vedeta din atacul de pe „Parc des Princes”, care se va alătura grupării „galactice” la vară. Va fi coechipier cu Bellingham, Vinicius și Rodrygo într-un atac stelar al madrilenilor.

PSG a pierdut și la returul cu Borussia Dortmund, pe teren propriu, scor 1-0. Astfel, fotbaliștii lui Edin Terzic au obținut calificarea în ultimul act al Ligii, după 2-0 la general.

Florentino Perez l-a consolat pe Kylian Mbappe!

Ulterior eșecului parizienilor din Liga Campionilor, la o zi după, Florentino Perez a pus mâna pe telefon și l-a contactat pe uriașul atacant din Hexagon. Potrivit jurnaliștilor din Spania, cei doi au discutat constant în ultima vreme, dat fiind faptul că Mbappe va sosi pe „Santiago Bernabeu” la finalul actualei stagiuni.

Președintele lui Real Madrid și-a expus părerile de rău față de eliminarea suferită de PSG, transmițându-i lui Kylian Mbappe un mesaj înduioșător.

„Sperăm să ajungem pe Wembley, ar fi fost o plăcere să jucăm împotriva ta”, a transmis Florentino Perez, conform sursei citate anterior.

CITEȘTE ȘI: PSG – Borussia Dortmund 0-1 (0-2 la general) | Nemţii ajung în finala UEFA Champions League 2024 de pe Wembley.

Real Madrid dă piept cu Bayern Munchen în returul semifinalelor din actuala ediție a Ligii Campionilor. În primul duel al dublei manșe, cei doi titani ai fotbalului european „au dat-o la pace”, terminând la egalitate. Scorul final a fost 2-2, anunțând un retur infernal în capitala Spaniei. Dat fiind rezultatul primei manșe, „galacticii” italianului de la „cârma” echipei au pornit din postura de favoriți.

Pe ce echipe de start au mizat Carlo Ancelotti și Thomas Tuchel la returul din semifinalele UCL de pe „Santiago Bernabeu”:

Real Madrid (4-3-1-2): Lunin – Carvajal, Rudiger, Nacho, Mendy – Valverde, Tchouameni, Kroos – Bellingham – Rodrygo, Vinicius Junior
Rezerve: Kepa, Courtois, Ceballos, Diaz, F. Garcia, Guler, Joselu, Lucas, Militao, Modric
Antrenor: Carlo Ancelotti

Bayern Munchen (4-2-3-1): Neuer – Kimmich, Dier, De Ligt, Mazraoui – Pavlovic, Laimer – Sane, Musiala, Gnabry – Kane
Rezerve: Peretz, Chuopo-Moting, Davies, Goretzka, Kim Min-Jae, Muller, Tel, Ulreich, Upamecano, Zaragoza
Antrenor: Thomas Tuchel

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare