Florentin Petre a mărturisit motivul pentru care a plâns pe banca tehnică, în timpul partidei FC Hermannstadt – Dinamo, 0-2

Florentin Petre (48 de ani), antrenorul secund al lui Dinamo, a oferit momente emoţionante, sâmbătă seară, în timpul meciului FC Hermannstadt – Dinamo, 0-2.

Rămas la frâiele echipei după eliminarea lui Zeljko Kopic, „Piticul” a fost surprins de camerele TV cu lacrimi în ochi. Cântecele galeriei lui Dinamo i-au atins o coardă sensibilă.

Petre a plâns după golul lui Boateng

După golul marcat de Kennedy Boateng (27 de ani), fanii lui Dinamo, prezenți în număr foarte mare la Sibiu, au început să cânte neîncetat. A fost momentul în care Florentin Petre nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile. Refrenul „Cei ce sunt dinamoviști niciodată nu sunt triști” l-a copleşit pe fostul căpitan din Ştefan cel Mare.

Când am văzut cum cântau, cumulat cu rezultatul, cu emoția acumulată… Mi-au dat lacrimile. În general, sunt puternic, am trecut prin atâtea în viața asta. Dar, acum, pur și simplu, n-am mai rezistat. Doamne, era atât de frumos momentul!”, a declarat Florentin Petre pentru gsp.ro.

Zeljko Kopic a explicat eliminarea

Antrenorul croat al lui Dinamo a fost trimis în tribune de către arbitru, întrucât a protestat vehement la adresa „centralului”.

Am simțit că trebuie să reacționez. Nu am vorbit urât, doar am pus anumite întrebări. Încerc să fiu respectuos. Asta este. Faci ceea ce simți, când ești într-o familie.

Am fost o echipă cu personalitate, cu multă pasiune și cu sentimente pentru tricoul pe care îl purtăm. Am avut câteva meciuri bune în deplasare, dar nu am reușit victoria„, a afirmat Kopic.

FC Hermannstadt – Dinamo, 0-2. Echipele de start:

FC Hermannstadt: Căbuz – Antwi, V. Găman, Selimovic, Goncalves – Biceanu, Murgia – Oroian, R. Deaconu, I. Stoica – Sg. Buș
Rezerve: Muțiu, I. Pop, Căpușă, Bejan, Ionuț Stoica, Dr. Iancu, Neguț, R. Popescu, Chițu, Gândilă, Al. Luca
Antrenor: Marius Măldărășanu

Dinamo: Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Abdallah
Rezerve: Al. Roșca, Pașcalău, Licsandru, Soro, Bordușanu, P. Neagu, A. Bani, Patriche, Caragea, Luna, Mărginean, Cr. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic

Stadion: „Municipal”, Sibiu
Arbitru: George Rareș Vidican (Satu Mare) / A1: Daniel Mitruți (Craiova) / A2: Alexandru Ioan Corb (Satu Mare) / Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari – Ilfov) / Arbitru AVAR: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) / R1: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea) / Observator arbitri: Ioan Onicaș (Zalău – Sălaj)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare