Danemarca a trăit o adevărată umilință contra României în etapa a treia din grupa A de la EURO U19 2025, pe „Arcul de Triumf”. „Tricolorii” au avut câștig de cauză la capătul meciului de la București, scor 3-0, ajungând în semifinalele competiției, unde vor întâlni Olanda U19, luni, de la ora 21:00, în Giulești.
Federalii danezi au oferit o reacție pe Instagram, după rezultatul înregistrat în capitala României. Guțea (minutul 34), Barbu (minutul 58) și Vermeșan (minutul 77) au semnat golurile care au provocat o mare supărare în rândul adversarilor. A fost o prestație pe cinste din partea tinerilor lui Ion Marin.
„Sfârșitul de EURO U19” nu este cel la care au sperat danezii
Oficialii Federației de Fotbal din Danemarca au admis că turneul final nu s-a încheiat așa cum și-ar fi dorit ei. Totuși, după cum era de așteptat să se întâmple, federalii au lansat un mesaj de susținere pentru elevii lui Lars Stensgaard:
„Nu este chiar sfârșitul de EURO U19 la care am sperat. Naționala masculină U19 pierde, din păcate, în fața României și ratează astfel ocazia de a ajunge în semifinale la CE. Ați luptat bine până la capăt, băieți!”.
Danemarca a terminat grupa A pe locul trei, cu trei puncte acumulate. Spania și România – cu nouă, respectiv șase puncte colectate – merg în semifinale. Având zero în dreptul ei, naționala din Muntenegru și-a luat adio de la EURO U19 2025 de pe ultima poziție a grupei A.
Danezii sunt triști, Ion Marin este fericit: „Acești copii au arătat fantastic” / „Pregătim meciul cu Olanda”
„Au făcut față presiunii. A fost un meci de totul sau nimic și au reușit să ia tot, adică să jucăm și noi o semifinală. O să vă surprind, dar nu o să fie nicio petrecere, pregătim meciul cu Olanda.
Eu mi-am făcut datoria și am spus că-mi doresc o semifinală. Datoria mi-am făcut-o. Trebuie să ne facem calculele, să vedem după controlul medical cu câți rămânem, sunt ceva probleme. Important este că acești copii au arătat fantastic, sunt o echipă și au reușit să câștige. Ei trebuie să fie un exemplu pentru următoarele generații.
Au primit din partea domnului Lucescu un discurs scurt, la obiect. I-a felicitat. I-a îndemnat să ofere mai mult și asta le vom cere și noi.
Grupul este constituit de toată echipa. În momentul în care era planificat să jucăm la acest European, eu am căutat să găsesc un grup care să aibă un spirit de sacrificiu, un spirit de echipă și un grup care să aibă un spirit în teren. Eu sper să-i văd mai departe la U20, U21 și ne-am bucura foarte tare dacă ar ajunge câțiva dintre ei la echipa mare”, a declarat Ion Marin, selecționerul României U19, după partida cu danezii.