FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 în fața lui Dinamo.
Ion Crăciunescu a intervenit după fazele controversate din derby
Partida dintre FCSB și Dinamo a fost condusă de la centru de Istvan Kovacs, cel mai bun arbitru român al momentului. La câteva zile după delegarea de gală de la duelul Real Madrid – Manchester City, centralul din Carei a comis două erori în derby.
Ion Crăciunescu este de părere că atât FCSB, cât și Dinamo au fost private de câte un penalty. Fostul mare arbitru român s-a pronunțat la faultul asupra lui Andrei Gheorghiță, dar și la hențul comis de Siyabonga Ngezana în propriul careu.
„(n.r. despre faultul din careul lui Dinamo) Este penalty, despre ce vorbim? Îi prinde picioarele fotbalistului de la FCSB, iar mingea nu este în joc. Este în suprafața de pedeapsă, nu joacă mingea. E destul de clar, nu ai ce să comentezi. E clar ca lumina zilei.
Să vedem ce spune Vassaras, el știe secretele. Cred că suntem cei mai șmecheri noi, mai știți pe cineva cu președinte de Comisie din altă țară?
(n.r. despre faza cu hențul lui Ngezana) E penalty, henț clar. Nu încape nicio discuție„, a spus Ion Crăciunescu pentru Sportpesurse.ro.
MM Stoica nu vede niciun henț la Siyabonga Ngezana
În minutul 34 al meciului, Dinamo a cerut penalty la o fază care l-a avut în centrul atenției pe Siyabonga Ngezana. Concret, fundașul FCSB-ului a lovit cu mâna o minge venită în propriul careu, însă Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue și nici nu a fost chemat la VAR.
Chiar dacă anumiți specialiști au fost de părere că Dinamo trebuia să primească penalty, MM Stoica spune că faza nu este una atât de clară. Oficialul FCSB-ului a expus și motivul pentru care Istvan Kovacs nu a fost chemat la VAR să analizeze amănunțit momentul controversat.
„Protocolul impune ca VAR să intervină dacă reluarea indică clar că arbitrul n-a sesizat ceva evident. Eu am revăzut faza de zeci de ori și nu reușesc să-mi dau seama dacă al nostru o atinge cu mâna. Dar sunt și unii care văd și ceea ce oamenii normali nu disting. Sau au atâta ură pe roșu & albastru încât li se pare că văd. Sherlock Holmes a fost personaj fictiv, calmați-vă„, a scris MM Stoica, pe Facebook.