Chiar în seara derby-ului dintre Rapid și Dinamo, fiica lui Marius Șumudică a postat un mesaj de felicitare pentru un fotbalist român.
Sarah Șumudică l-a felicitat public pe Denis Drăguș
Duminică seara, Denis Drăguș a marcat primul său gol din 2025 și al treilea al sezonului pentru Trabzonspor. S-a întâmplat chiar în poarta lui Fenerbahce, echipă antrenată de Jose Mourinho.
La scurt timp după reușita lui Denis Drăguș, fiica lui Marius Șumudică a distribuit o imagine cu fotbalistul și următorul mesaj: „Cel mai bun”.
Postarea fetei lui Șumudică nu esta una întâmplătoare. În vara anului 2024, actualul antrenor al Rapidului a fost nașul lui Denis Drăguș la nunta acestuia, astfel că cele două familii au dezvoltat o strânsă legătură.
Cine este iubitul fetei lui Marius Șumudică
Sarah Șumudică, fiica antrenorului Marius Șumudică, trăiește o poveste de dragoste cu Alexandru Mitracu, un fost fotbalist care a trecut inclusiv pe la academia celor de la Benfica.
Alexandru Mitracu a evoluat la U19 Dinamo, una dintre marile rivale ale echipelor antrenate de tatăl său. De asemenea, a avut o experiență în Portugalia, unde a fost legitimat la Benfica, însă nu a reușit să facă pasul către fotbalul mare.

Sarah s-a născut în Portugalia, în perioada în care Marius Șumudică era jucător la Maritimo Funchal (1999-2001). Absolventă a Facultății de Drept, ea este pasionată de modă și a avut apariții pe podiumurile unor designeri celebri.








