Farul Constanța are nu mai puțin de cinci acționari în momentul de față, însă Gică Hagi (59 de ani) nu vrea să se oprească aici și dorește să mai atragă și alți investitori la echipă.
Daniel Moraru, ultimul acționar de la Farul
Gică Hagi are planuri mari la Constanța și tocmai acesta a fost și motivul pentru care a refuzat postul de selecționer al României. Fostul mare internațional ca Farul să aibă rezultate atât la nivelul României, cât și în cupele europene, dar pentru asta a spus mereu că are nevoie să fie susținut.
Ultimul cooptat de Gică Hagi la Farul este Daniel Moraru, fostul coordonator al filialei partidului AUR din Constanța. Acesta a plătit un milion de euro pentru 10% din acțiuni, iar toate actele ar urma să fie gata în termen de o lună.
”Cu Gică Hagi mă știu de mai multă vreme. Suntem din același oraș. Suntem în discuții pentru 10% din acțiuni și vor fi și alți acționari tot cu pachete de 10%. Acționarii vor fi localnici. Mie nu îmi place fotbalul. Am dat de zece ori în viață cu piciorul în minge.
Pur și simplu, cred în Gică Hagi, cred în ce a făcut pentru Constanța. E important și faptul că are curaj să investească în continuare, are 800 de copii pe care îi îndrumă în cadrul clubului și al academiei și asta înseamă foarte mult.
Am ajuns în această postură dintr-o discuție în alta. Nu a fost o chestiune premeditată. Eu nu am știut că el are 800 de copii pe care îi pregătește. Peste două treimi din acești copii îi pregătește pro bono. Asta pentru mine înseamnă foarte mult. Sunt și alți oameni care în urma analizei vor dori să investească în Farul, nu ca și investitori strategici, ci pur și simplu ca novici, așa cum sunt și eu
La Farul nu mă voi implica pe partea tehnică sub nicio formă. Mă voi implica doar financiar. Încă purtăm discuții. E vorba despre ce se dorește pentru a promova pachete și pentru alți investitori. Voi plăti mai mult de un milion de euro pe procentul de 10% de acțiuni. În 30, 45 de zile va fi totul oficial între mine și Farul Constanța”, a declarat Daniel Moraru, potrivit cancan.ro.
Cum arată structura acționarilor de la Farul:
- Gică Hagi – 69,90%
- Daniel Moraru – 10%
- Ciprian Marica – 10%
- Rivaldo – 10%
- Zoltan Iașko – 0,10%