Farul a reacționat dur, după ce Rapid a anunțat că îl vrea pe Louis Munteanu: „Să fie atenți la declarații”

Louis Munteanu (21 de ani) evoluează sub formă de împrumut de la Fiorentina la Farul, iar atacantul traversează un moment foarte bun.

Gică Popescu, enervat de declarațiile date de Victor Angelescu

Evoluțiile sale i-au impresionat și pe cei de la Rapid, care au declarat, prin vocea lui Victor Angelescu, că sunt interesați de Louis Munteanu. Această afirmație nu i-a picat deloc bine lui Gică Popescu, iar președintele celor de la Farul a transmis un mesaj clar.

„Baciul” consideră că rapidiștii nu ar fi trebuit să dea asemenea declarații, mai ales că ambele echipe sunt în play-off și se luptă pentru un loc în clasament până la finalul sezonului.

„Nu avem nicio clauză în contractul cu Fiorentina vizavi de Louis Munteanu. Totuși, în baza relațiilor pe care le avem cu Fiorentina, îți dai seama că am avea prima opțiune la vară. Dar nu este momentul să discutăm acum despre asemenea lucruri, în plină competiție, în plin sezon.

Eu cred că orice club ce și-l dorește pe Louis Munteanu, repet, ținând cont că suntem în plină competiție, ar trebui să fie mai precaut. Oamenii clubului care l-ar dori pe Louis Munteanu ar trebui să fie mai atenți la declarații ce pot fi interpretate.

Fiind în competiție, acel jucător fiind la o adversară, nu poți să ieși public să declari… Chiar dacă e adevărat. Nu e fair-play! Noi, Farul, suntem în play-off cu Rapid, ar trebui ca toți oficialii, reprezentanții, cluburilor să fie atenți la declarații ce pot influența situații.

Nu se fac astfel de lucruri! Astfel de chestiuni… E doar o chestiune de fair-play. Competiția e în desfășurare, noi ne luptăm cu Rapid în același play-off, venim după o evoluție foarte, foarte bună în Giulești, pur și simplu, nu se fac astfel de declarații”, a spus Gică Popescu, potrivit GSP.ro.

Evaluat la 1,5 milioane de euro, Louis Munteanu a marcat 5 goluri în 26 de meciuri jucate în actualul sezon pentru Farul.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare