Mihai Bendeac (41 de ani) a trecut printr-un episod traumatizant în trecut, chiar pe un stadion din România. Actorul a fost agresat de fanii giuleșteni la un meci jucat între Dinamo și Rapid.
Andrei Bendeac, „La vârsta aceea este traumatizant”
Încă de mic, Mihai Bendeac a susținut-o pe Dinamo. Însă, totul s-a rupt după ce un ultras al Rapidului l-a agresat, când actorul era la derby împreună cu bunicul său.
Prezent la podcastul Exclusiv Dinamo, Andrei Bendeac (23 de ani), fratele mai mic al actorului, a povestit acest episod traumatizant pentru fratele său mai mare.
„A fost o experiență neplăcută la un meci Dinamo – Rapid, când i-a fost smulsă de la gât eșarfa cu Dinamo, moment în care, fiind copil, s-a îndepărtat după acea experiență. La vârsta aceea este traumatizantă, pentru că era vorba despre un ultras al Rapidului. Din ce știu – sper să nu mă înșel – era cu bunicul meu, care era rapidist, însă bunicul meu l-a dus pe el.
Bunicul meu, Dumnezeu să îl ierte, a fost rapidist și a crescut numai dinamoviști. Mă ducea zilnic în Parcul Sportiv Dinamo cu mingea de tenis, cu racheta și cu mingea de fotbal. Mergeam acolo, intram pe terenul de tenis, bunicul meu dădea la o parte cursurile de tenis. Apoi, plecam de acolo și bunicul meu dădea lumea afară și de pe terenul de fotbal, unde nemaiputând să centreze îmi punea mingile (n.r. cu mâna) la cap.” a povestit Andrei Bendeac, pentru sursa citată.
Prunea l-a luat peste picior pe Nicolescu
Andrei Nicolescu a afirmat deja că obiectivul lui Dinamo este să se bată la play-off. Florin Prunea a auzit vorbele spuse de Nicolescu şi a reacţionat.
Florin Prunea l-a avertizat pe administratorul special de la Dinamo că nu poate să se joace cu cuvintele. Fostul mare portar al roş-albilor consideră că echipa condusă de Kopic are nevoie de timp.
„Eu cred că deocamdată trebuie să-i lăsăm să îşi facă treaba, au transferat 6-7 jucători tineri, de viitor, mare parte dintre ei nu-i cunosc, să-i vedem la lucru.
Începe campionatul, haide să vedem. Sigur, perioada de transferuri nu este terminată. Eu cred că mai ai mult timp, dar dacă Doamne fereşte începi campionatul prost suporterii nu mai au răbdare. Nicolescu a spus clar: «Domne, pentru noi play-off-ul…».
Eu cred că nu avea nevoie Dinamo de o asemenea declaraţie, eu cred că băieţii ăştia trebuie să fie susţinuţi, mai ales jucătorii tineri. Hai să lăsăm timpul să vedem ce se va întâmpla, dar e clar că mai are nevoie de foarte mulţi jucători.
Eu cred că asta e o declaraţie de Moş Crăciun, aşa de sărbători, pare ca de 1 aprilie. O păcăleală, n-are niciodată cum să fie Dinamo cu lotul ăsta în play-off”, a declarat Florin Prunea, conform prosport.ro.