Familia lui Aaron Boupendza a ieșit la atac! De ce era atacantul nefericit în China: „Extrem de furios pe oamenii de acolo”

Moartea lui Aaron Boupendza (28 de ani) ridică multe semne de întrebare.

Un apropiat al lui Boupendza face acuzații dure: „Sunt mai multe lucruri care mă fac să cred că a fost ucis”

Chiar dacă oamenii legii au stabilit că nu poate fi vorba despre o moarte suspectă a lui Aaron Boupendza, familia fostului fotbalist nu este atât de sigură. Un apropiat al gabonezului a ieșit în spațiul public cu mai multe detalii neștiute și a dezvăluit că acesta nu ar fi fost suportat în China de către cei din club.

Aaron Boupendza era privit cu alți ochi din cauza salariului mare, dar și a faptului că era extrem de apreciat de antrenori.

”Toată lumea a sunat-o pe Emilie, care este sora mai mică a lui Aaron. În prezent, ea este în Rusia cu unul dintre frații mei mai mari, Yvain.

Ea a spus că e imposibil să se fi sinucis pentru că au vorbit ieri (n.r. – marți) când mergea la club. E complet imposibil să se fi sinucis. Pe de altă parte, este foarte probabil să fi fost ucis. Acum o săptămână când au vorbit el era extrem de furios pe oamenii de acolo.

Era urât în China din cauza salariului mare pe care îl avea și a faptului că era apreciat de antrenori pentru că era mult mai bun decât jucătorii chinezi. Deci putem spune într-un cuvânt că nu era suportat acolo unde era.

Sunt mai multe lucruri care mă fac să cred că a fost ucis. Dar până acum autoritățile chineze nu au oferit nicio informație în această privință, așa că trebuie să evităm răspândirea de informații false”, a spus cumnatul surorii lui Boupendza, pe TikTok.

Procurorii din China au stabilit cauza care a dus la moartea lui Aaron Boupendza

Poliția chineză a anunțat noi detalii despre moartea lui Aaron Boupendza. Comunicatul oficial arată că fostul fotbalist a căzut în mod accidental de la etajul 11 și că nu este vorba despre o sinucidere sau despre o crimă.

Chiar dacă la început chinezii nu excludeau nici varianta unei crime, se pare că o concluzie oficială a fost trasă în acest sens. Atacantul de 28 de ani a fost găsit pe asfalt după ce a căzut de pe balconul apartamentului său închiriat din districtul Yuhang.

A fost transportat de urgență la spital, însă, în ciuda tratamentului acordat, a fost declarat decedat, potrivit unui comunicat al Biroului de Securitate Publică din Hangzhou.

Autoritățile au exclus varianta unei crime după o anchetă amplă care a inclus examinarea la fața locului, interviuri și analiza imaginilor surprinse de camerele de la fața locului.

„Pe 16 aprilie 2025, în jurul orei 13:14, biroul nostru a primit un apel de urgență din partea unei persoane, raportând că o persoană a căzut de la înălțime într-un complex rezidențial din districtul Linping.

Ne-am mobilizat imediat forțele către locul incidentului și am transportat victima la spital în cel mai scurt timp posibil. Din păcate, în ciuda eforturilor de salvare, victima a fost declarată decedată de către personalul medical.

În urma verificărilor, s-a confirmat că persoana decedată este Aaron Boupendza, bărbat, în vârstă de 28 de ani, cetățean al Gabonului. Acesta era un jucător de fotbal profesionist legitimat la un club din Liga a II-a chineză, Zhejiang.

După investigațiile desfășurate la fața locului, audieri și analizarea înregistrărilor video, s-a stabilit că decesul a fost cauzat de o cădere accidentală de la înălțime din locuința sa închiriată”, se arată în comunicatul emis de poliția chineză.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare