Faimoșii Dobre Brothers din SUA sunt copiii unei uriașe campioane din România. Cei patru băieți au cucerit continentul nord-american și își continuă ascensiunea

Dobre Brothers sunt cunoscuți în întreaga lume și au făcut avere din YouTube. Cei 4 frați au turnee pe tot mapamondul, sunt urmăriți de milioane de oameni, dar puțini știu că sunt copiii unei mari campioane la gimnastică, născută în România. A scris istorie când avea doar 14 ani, este nimeni alta decât Aurelia Dobre! Are 51 de ani în prezent, dar a reușit, în 1987, să câștige Campionatul Mondial de gimnastică artistică. Când avea 18 ani, în 1991, a plecat în SUA, unde și-a făcut familia de vedete.

La 19 ani, Aurelia Dobre s-a căsătorit cu Boz Mofid (60 de ani), antrenor de gimnastică născut în Iran, mai mare decât ea cu 9 ani. La scurtă vreme după nuntă, au devenit și părinți. Primul lor născut este Cyrus (31 de ani), apoi au urmat Darius (29 de ani), gemenii Lucas și Marcus (25 de ani).

La sfârșitul lunii august 2017, toți s-au mutat în Los Angeles, California. Înainte locuiau în Maryland, unde părinții lor i-au crescut. Toți cei patru frați au absolvit South Hagerstown High School. După liceu, Cyrus s-a înscris la Universitatea din Iowa, de unde a obținut o diplomă de licență în comunicare strategică și un master în sociologie. Darius, pe de altă parte, este absolvent al Universității Towson.

Cum au reușit Dobre Brothers să facă avere. Părinții lor au jucat un rol important în dezvoltarea și succesul celor 4 frați

În prezent, Dobre Brothers au aproape 13 milioane de abonați pe Youtube, turnee în întreaga lume, fani și mai ales fane. În plus, Lucas și Marcus mai au un canal separat de YouTube, cu 36,2 milioane de abonați, unde postează de 3 ori pe săptămână, joia, sâmbăta și duminica.

Averea celor 4 frați, pe jumătate români, a fost estimată la 26 de milioane de dolari, în 2022. Banii i-au obținut din vizualizări, colaborări cu diferite branduri, concerte și altele. Au reușit să o facă pe Aurelia Dobre mândră, la fel și pe tatăl lor, dar cum au reușit să dea lovitura?

S-au lansat, în urmă cu aproape un deceniu, cu videoclipuri în care dansau, dar făceau și acrobații. Învățaseră mișcările de la părinții lor, ași ai gimnasticii. Astfel, până în decembrie 2014, canalul lor de YouTube avea deja peste 300.000 de urmăritori.

Gemenii Lukas și Marcus au colaborat apoi cu Jake Paul, devenind parte a echipei sale, Paul’s Team 10. Parteneriatul le-a adus și mai multă notorietate. Cu un asemenea succes, i-au luat și pe frații lor în combinație.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare