Situație inedită la partida FCSB – Manchester United, de joi, din Europa League. Unul dintre arbitri din brigada care va oficia pe Arena Naţională a fluierat în Liga a 4-a din România.
Florian Exner, arbitrul de rezervă desemnat pentru meciul de mâine, a fost în România acum aproape 9 ani și a oficiat la centru un meci de Liga 4 din județul Bacău, Gloria Zemeș – CSM Moinești (2-0).
A fost un schimb de experienţă
Meciul s-a disputat în aprilie 2016 în baza parteneriatului dintre AJF Bacău, instituție condusă de Cristi Sava și Asociația de Fotbal și Atletism din Westfalia. Adică a Florian Exner a condus partida de judeţ conform unui schimb de experienţă.
“Acest schimb de experiență este o realizare mare în perspectiva colaborării noastre viitoare. Am fost foarte bine primiți și vom face totul pentru ca parteneriatul nostru să cunoască o dezvoltare de amploare”, a spus Oliver Topp, instructor de arbitri în cadrul FLVW, potrivit prosport.ro.
Harm Osmers va conduce la centru meciul FCSB – Manchester United, care se va disputa, joi, de la ora 22.00, în ultima etapă a Ligii Europa, iar asistenţi la tuşă vor fi Dominik Schaal şi Stefan Lupp.
Vlad Chiricheș, out pentru meciul cu Manchester United
O absență importantă pentru FCSB, pe lângă cea a căpitanului Darius Olaru, va fi și cea a lui Vlad Chiricheș. El a acuzat o problemă musculară și s-a tratat în Serbia, la Marijana Kovacevic, însă nu va fi apt pentru meciul cu insularii.
„Chiricheș e bine, dar nu s-a antrenat cu echipa deloc. Abia acum a venit. Chiricheș nu va juca împotriva lui Manchester United”, a spus Mihai Stoica, marți seară, la Prima Sport.