EXCLUSIV Viorel Moldovan: „FCSB este favorită cu Rapid”. Avantajele clubului patronat de Gigi Becali

Duminică, 27 octombrie, de la ora 21:00, FCSB și Rapid se întâlnesc într-un meci tare din Superliga, în etapa cu numărul 14.

Viorel Moldovan i-a dat dreptate lui Marius Șumudică

În săptămâna marelui meci cu FCSB, Viorel Moldovan a analizat derby-ul și a ajuns la aceeași concluzie ca și Marius Șumudică. Președintele Rapidului consideră că rivalii au prima șansă, dacă ar fi să ținem cont de omogenitatea echipei, dar și de experiența acumulată în cupele europene.

„Așa este. Sunt de acord cu Marius Șumudică, plecăm cu șansa a doua. Să nu uităm că venim de departe, momentele dificile prin care am trecut. Meciul cu Farul, sper eu, a reprezentat un nou început. Aveam nevoie de acest declic, am făcut-o de o manieră categorică, după un joc foarte bun.

Asta trebuie să fie baza pe care putem să construim. Vom aborda jocul cu mult entuziasm, un derby este un derby. Totuși, FCSB are un lot bun și are un parcurs pozitiv în cupele europene. Spun că sunt favoriți. Au omogenitate, cu toate că au adus și eu câțiva jucători, dar și experiență. Vedem ce va fi”, a spus Viorel Moldovan, pentru Sporpesurse.ro.

Rapid n-a avut emoții cu FCSB la ultimele întâlniri

Rapid a revenit în prima ligă din România începând din sezonul 2021/2022. De atunci, giuleștenii au învins-o de 7 ori pe FCSB, în timp ce campioana Superligii s-a impus doar de două ori. Dintre rezultatele întregistrate, cele mai drastice eșecuri au fost cele cu 5-1, respectiv 4-0, partide de coșmar pentru clubul patronat de Gigi Becali.

Istoricul derby-urilor FCSB – Rapid, de la revenirea giuleștenilor în prima ligă:

  • 2021 – Rapid – FCSB 1-0
  • 2021 – FCSB – Rapid 3-1
  • 2022 – Rapid – FCSB 2-0
  • 2022 – FCSB – Rapid 3-1
  • 2023 – Rapid – FCSB 1-0
  • 2023 – FCSB – Rapid 1-5
  • 2023 – FCSB – Rapid 1-2
  • 2024 – Rapid – FCSB 4-0
  • 2024 – FCSB – Rapid 2-2
  • 2024 – Rapid – FCSB 2-0

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare