EXCLUSIV | Valeriu Iftime nu are dubii! Ce obiectiv i-a trasat lui Bogdan Andone în noul sezon

FC Botoșani va evolua în noul sezon din Superliga, însă formația moldoveană a avut emoții până în ultima clipă.

Valeriu Iftime: „Obiectivul de anul acesta este să nu mai tremur”

FC Botoșani a încheiat play-out-ul pe locul 14, ultimul care asigura prezența la baraj. Acolo, elevii lui Bogdan Andone au dat peste CS Mioveni și au trecut cu scorul de 2-0 la general de gruparea din Liga 2, astfel că și-a păstrat locul în Superliga și pentru ediția 2024/2025.

În noul sezon însă, Valeriu Iftime nu vrea să mai resimtă emoțiile de anul trecut și a anunțat un obiectiv clar pentru FC Botoșani. Patronul echipei nu a vorbit despre un loc anume, ci vrea doar ca trupa lui Bogdan Andone să fie departe de zona retrogradării.

„Eu sunt foarte mulțumit. Am vorbit cu Bogdan Andone, suntem în grafic. Am fost și în cantonament în Austria. Avem un lot bun, nu a plecat nimeni în afară de Dican. Avem niște jucători care au mai venit. Eu cred că dacă Bogdan Andone este mulțumit, atunci sunt și eu. Obiectivul de anul acesta este să nu mai tremur. Liga 1 și să nu mai am emoțiile de anul trecut, cam asta este”, a spus Valeriu Iftime pentru Sportpesurse.ro.

Valeriu Iftime a izbucnit în râs când a aflat planul lui Gigi Becali

Revenit în această vară la FCSB, după împrumutul la Bari, Malcom Edjouma a fost folosit în primele două meciuri ale campioanei României din acest sezon. Despre fotbalistul francez, Gigi Becali a spus că intenționează să-l încerce pe mai multe poziții, însă Valeriu Iftime nu vede cu ochi buni planul afaceristului din Pipera.

Valeriu Iftime consideră că Malcom Edjouma dă cel mai bun randament la închidere și consideră că jucătorul nu s-ar simți deloc bine dacă ar fi folosit ca număr 10 sau chiar ca atacant cental.

O să-l pună portar (n.r. râde). Malcom Edjouma este un copil bun, a jucat la noi și cred că a avut cel mai bun sezon al lui la Botoșani. Ceea ce vrea să facă domnul Becali, să-l pună atacant sau număr 10, nu știu dacă e o idee bună. Până la urmă e echipa dumnealui și face ce vrea acolo.

Eu cred că Edjouma este un mijlocaș la închidere, jucător de mijlocul terenului și cam atât. Mai mult de atât, nu știu ce ar putea juca. La mine a fost folosit ca mijlocaș la închidere și a jucat foarte bine„, a spus Valeriu Iftime pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare