FCSB a câștigat primul titlu de campioană din 2015 încoace, iar Gigi Becali își face planurile de viitor. Concret, afaceristul din Pipera urmărește să facă mai multe transferuri, iar una dintre mutări este reprezentată de aducerea unui atacant central, o zonă în care liderul din SuperLiga nu stă foarte bine.
Arnold Garita, gata să vină la FCSB dacă este căutat
Unul dintre fotbaliștii străini care au impresionat în fotbalul românesc este Arnold Garita, cel care a evoluat în sezonul trecut pentru FC Argeș. Datorită evoluțiilor sale, atacantul a intrat inclusiv în atenția lui Gigi Becali, iar cele două părți au negociat înainte ca jucătorul să semneze cu Al-Faisaly, din eșalonul secund al Arabiei Saudite.
În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, Garita a fost întrebat dacă ar fi dispus să vină la FCSB, în cazul în care va fi contactat. „Buldozerul” a spus că are ușa deschisă, însă cel care trebuie să decidă este patronul Gigi Becali, pe care îl stimează foarte mult.
„Îmi place foarte mult campionatul României și sunt câteva echipe care îmi plac. FCSB este una dintre ele, așa că dacă vine FCSB sau alt club din România să mă abordeze, totul e posibil, nu voi închide ușa nimănui. Gigi Becali este un patron care îmi place, așa că voi discuta cu placere în cazul în care se vor interesa de mine„, a spus Garita, pentru Sportpesurse.ro.
12 goluri în 32 de meciuri sunt cifrele lui Garita în acest sezon.
Enzo Lopez, propus de Valeriu Iftime la FCSB
Unul dintre fotbaliștii care au impresionat în actualul sezon este Enzo Lopez, argentinianul de 26 de ani sosit la FC Botoșani în iarnă. Prin intermediul unei discuții în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, Valeriu Iftime a spus, mai în glumă, mai în serios, că sud-americanul ar putea reprezenta o soluție ideală pentru FCSB, dar totul depinde de Gigi Becali.
„Dacă domnul Becali caută un atacant, atunci ar trebui să fie atent și la Enzo Lopez. Are ceva special în fața porții, l-aș da la pariu cu golurile marcate. E bun tare. Nu contribuie mult la jocul echipei, dar dacă are o echipă ca FCSB, care aduce mingea în fața porții, atunci e bun tare.
(n.r. dacă rezistă presiunii de la FCSB) La mine nu e presiune. El e special, iar argentinienii sunt ambițioși. El a venit în România să joace fotbal, să câștige bani. Un transfer important ar fi o mare oportunitate pentru el. Deocamdată însă nu există o discuție de acolo (n.r. de la FCSB)”, a spus Valeriu Iftime.