EXCLUSIV | Steliano Filip se gândește la echipa națională! A fost prezent la EURO 2016 și a povestit ce a trăit atunci

Ajuns la 30 de ani, Steliano Filip este gata de un restart în carieră, iar fostul căpitan de la Dinamo visează să îmbrace din nou tricoul naționalei României, pentru care are 7 selecții.

Steliano Filip: „Cea mai frumoasa experiență trăită în fotbal”

Steliano Filip s-a aflat în lotul României la EURO 2016, atunci când a fost convocat de Anghel Iordănescu. Fotbalistul a evoluat contra Elveției și a simțit pe propria piele ce înseamnă să iei parte la un turneu final.

Filip a dezvăluit că se va gândi tot timpul la națională, asta deoarece prima reprezentativă este un vis pentru toți fotbaliștii aflați în activitate.

Cu siguranță, cea mai frumoasa experiență trăită în fotbal (n.r. EURO 2016), ceva unic. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa să fiu acolo, să joc. Cu această ocazie le doresc multă baftă băieților și sper să facă o treabă bună la acest european.

(n.r. dacă se mai gândește la națională) Cât timp joc fotbal, și mă refer la un nivel bun încât să te poți gândi la echipa națională, da. Nu ai cum să refuzi echipa națională, poate doar dacă ești Hagi, Popescu sau Mutu să te retragi. Asta este părerea mea„, a spus Steliano Filip, pentru Sportpesurse.ro.

Steliano Filip: „Dinamo o să rămână mereu în sufletul meu”

Ultima experiență a lui Steliano Filip la Dinamo a coincis cu retrogradarea echipei în Liga 2, pentru prima dată în istorie. Chiar dacă nu a plecat în cele mai bune condiții din „Ștefan cel Mare”, fotbalistul a continuat să fie un susținător al echipei și să urmărească meciurile „Câinilor”.

Întrebat dacă se gândește să revină la Dinamo în viitorul apropiat, Steliano Filip a răspuns categoric.

I-am urmărit și am văzut aproape toate meciurile lor. Mă bucur pentru ei că s-au salvat de la retrogradarea directă, dar și că au învins în primul meci cu Csikszereda. Mai au un pas.

Un meci deloc ușor, pentru că cei de la Csikszereda nu mai au nimic de pierdut. Sunt convins că toți cei de la Dinamo sunt conștienți că nu pot trata altfel decât 100% partida retur.

(n.r. dacă se gândește să revină acum la Dinamo) Dinamo o să rămână mereu în sufletul meu, dar nu se pune problema acum„, a spus Steliano Filip, pentru Sportpesurse.ro.

198 de meciuri, 7 goluri și 15 pase decisive sunt cifrele lui Steliano Filip la Dinamo.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare