EXCLUSIV | Retras din activitate, Bogdan Stancu s-a decis! Nu vrea să se facă antrenor, dar continuă în fotbal

Ajuns la 36 de ani, Bogdan Stancu s-a retras din activitate din martie 2022, după despărțirea de turcii de la Eyupspor.

Bogdan Stancu vrea să se facă impresar sau director sportiv

Bogdan Stancu a fost unul dintre cei mai buni atacanți pe care i-a avut România în ultimii ani. Plecat în anul 2011 de la FCSB, fotbalistul a petrecut mai apoi 11 ani în Turcia, iar acum s-a retras în București și se bucură de timpul petrecut alături de familia sa.

Întrebat despre viitorul său, Bogdan Stancu a spus că vrea să continue în fotbal. „Motanul” nu își dorește, cel puțin pentru moment, o carieră în antrenorat, însă vrea să fie impresar sau director sportiv în cadrul unui club.

Am dat un examen pentru agenți FIFA, săptămânile trecute, dar îmi doresc să fac și cursul pentru director sportiv anul viitor„, a spus Bogdan Stancu, pentru Sportpesurse.ro.

În vara anului 2008, FCSB le plătea celor de la Unirea Urziceni suma de două milioane de euro pentru aducerea lui Bogdan Stancu, unul dintre cei mai promițători fotbaliști din România la acea vreme. Ulterior, atacantul avea să plece de la formația roș-albastră 3 ani mai târziu, la Galatasaray, pentru suma de 5 milioane de euro.

Bogdan Stancu, singurul marcator al României la EURO 2016

În anul 2016, naționala condusă la acea vreme de Anghel Iordănescu era repartizată într-o grupă din care mai făceau parte Franța, Elveția și Albania. Prima reprezentativă avea să fie eliminată încă din grupe, după ce a încheiat pe ultimul loc.

România a debutat la EURO 2016 chiar în meciul de deschidere, împotriva Franței, țara gazdă. Trupa din Hexagon s-a impus cu scorul de 1-2, iar Bogdan Stancu a povestit ce a simțit în momentul în care a marcat.

Tot Bogdan Stancu a înscris și cu Elveția, fiind singurul marcator al României de la EURO 2016.

În sfârșit, de-abia așteptam să înceapă (n.r. EURO 2024). Cred că favorite pentru câștigarea trofeului sunt Franța și Anglia! Eu îmi doresc să câștige Anglia, care are o echipă solidă, cu jucători tineri de mare calitate.

România are șansa ei de a trece mai departe din această grupă. Să fim serioși, puteam să picam cu echipe mult mai dificile, însă totul va depinde de jocul nostru, chiar dacă în ultimele meciuri amicale nu am arătat foarte bine. Cred că în meciurile din grupă, România va arăta o altă atitudine și determinare.

(n.r. despre golul cu Franța, de la EURO 2016) O bucurie si o experiență de nedescris, mai ales că am jucat și în meciul de deschidere contra Franței. Stadionul plin, atmosfera senzațională. Cred că jucătorii României ar trebui să se bucure de fiecare minut jucat la Campionatul European și să dea tot ce au mai bun!„, a spus Boogdan Stancu, pentru Sportpesurse.ro.

53 de meciuri și 14 goluri sunt cifrele lui Bogdan Stancu la naționala României.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare