EXCLUSIV Prima reacţie a lui Gigi Becali după ce Mircea Lucescu i-a chemat la echipa națională şi pe Daniel Bîrligea, şi pe David Miculescu

Mircea Lucescu a anunţat lotul cu care naţionala noastră atacă dubla cu Kosovo (vineri, 15 noiembrie, ora 21:45) şi Cipru (luni, 18 noiembrie, ora 21:45), ambele partide pe Arena Națională, în Liga Națiunilor.

FCSB va trimite 5 jucători la prima reprezentativă, cu această ocazie: pe Ştefan Târnovanu, Adrian Șut, Darius Olaru, Daniel Bîrligea și David Miculescu.

Bîrligea şi Miculescu, surprizele lui „Il Luce”

Printre cei 26 de jucători convocaţi de Mircea Lucescu la naţionala României se numără şi Daniel Bîrligea, David Miculescu, de la FCSB.

În timp ce fostul atacant de la CFR Cluj l-a convins în sfârșit pe selecționer și a fost chemat, trebuie remarcat că David Miculescu (23 de ani) se află în premieră la naționala mare.

Gigi Becali, finanțatorul FCSB-ului, formaţie care „furnizează” 5 jucători în lotul lui Mircea Lucescu, a lăsat de înţeles că aceste convocări sunt fireşti, în urma evoluției roş-albaştrilor din Europa League, în special.

„Dacă i-a convocat, atunci e foarte bine! Nu e nicio surpriză că merge şi David Miculescu, de ce să fie? Mircea Lucescu ia toate deciziile, pe cine cheamă şi cine joacă”, a afirmat Gigi Becali pentru Sportpesurse.ro.

Daniel Bîrligea (24 de ani) îl înlocuieşte în lotul primei reprezentative pe George Pușcaș, care n-a dat randament la ultimele apariţii sub tricolor.

Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru

PORTARI

Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);

MIJLOCAȘI

Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);

ATACANȚI

Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare