EXCLUSIV „Nu mă așteptam la mai mult”. Valeriu Iftime, prima reacție după eșecul cu FCSB! Mesaj clar pentru Gigi Becali

FCSB s-a impus împotriva celor de la FC Botoșani, scor 2-1, în runda a 19-a din SuperLiga.

Valeriu Iftime: „Am luat două goluri de portar”

La aproximativ 3 săptămâni de când FCSB a fost învinsă de FC Botoșani, campioana României și-a luat revanșa pe Arena Națională. În ultimele zile, Valeriu Iftime și Gigi Becali s-au contrat în declarații, iar afaceristul din Pipera a ieșit câștigător de această dată.

Valeriu Iftime consideră că FCSB a avut noroc la cele două marcate, asta deoarece Giannis Anestis putea face mai multe la fazele respective.

„Domne, FCSB este o echipă bună. Noi am intrat timorați, am stat blocați. Liviu Ciobotariu a procedat bine într-un fel și am încercat să răspundem pe contraatac, dar nu am avut inspirație aseară. Ca să fiu sincer, nu mă așteptam la mai mult aseară. Nu am fost ambițioși cum eram în alte meciuri.

Mi s-a părut că suntem fricoși și am venit cu lecția învățată a unui perdant. Așa se întâmplă când o echipă are 2-0. Înscrie cealaltă. Până la urmă, FCSB a dat două goluri de portar. Portarul care m-a scos de atâtea ori, aseară a greșit. Cred că Pap le apăra pe amândouă.

(n.r. ce mesaj are pentru Gigi Becali) Să-i dea Dumnezeu sănătate. Am văzut că a intrat în politică și e prea reactiv la situația asta. Am văzut că nu e de acord cu decizia Curții (n.r. de anulare a alegerilor din primul tur), dar eu sunt de cu totul altă părere”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sportpesurse.ro.

Gigi Becali, primul mesaj după victoria cu FC Botoșani

„Mă așteptam chiar la mai mult! Echipa joacă un fotbal extraordinar. Mingea e numai la noi! Posesie, ocazii… bine, golul de l-am luat a fost o neglijență a ăstuia, Radunovic. Dar echipa joacă foarte rapid.

Și avem mulți absenți, jucători accidentați. Astăzi și fără Șut… nu are probleme, dar a zis că ar vrea să-l odihnim. Uite, a jucat Chiricheș. M-a întrebat MM: «Ce facem, că ar avea niște probleme Șut… să joace Chiricheș?» Am zis: «Păi Chiricheș e mai bun decât Șut la mijloc». Și așa a fost! Pe linie ofensivă, e puțin mai bun, dar Șut e mai recuperator.

Am spus asta ca să arăt că sunt încântat de Chiricheș. Îi expiră contractul. Să vedem, dacă e sănătos îl putem prelungi, dar dacă se mai accidentează, îl încheiem. Mai are contract până în vară. Să vedem dacă vom prelungi, nu știu. Depinde și de calificările pentru Europa, și dacă luăm campionatul. Așa n-ar mai conta dacă faci o cheltuială în plus. Uite, ai nevoie de el într-un meci ca ăsta și îl bagi”, a spus Gigi Becali, potrivit PrimaSport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare