În vârstă de 43 de ani, Mirel Rădoi este liber de angajament din luna aprilie a acestui an, după despărțirea de Al-Jazira.
Mirel Rădoi: „Sunt discuții în momentul de față”
Mirel Rădoi face parte din rândul tinerilor antrenori de la care se așteaptă foarte mult în fotbalul românesc. Fostul mijlocaș a avut mai multe rezultate remarcabile de când este tehnician și a bifat deja experiențe la FCSB, România U21, naționala mare a României, Universitatea Craiova, Al-Tai, Al-Bataeh și Al-Jazira.
Întrebat despre planurile sale de viitor, Mirel Rădoi a dezvăluit că este acasă, alături de familia sa. Cu toate acestea, tehnicianul a dezvăluit, în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, că se află în discuții atât cu echipe din România, cât și din străinătate.
„Nu aș vrea să vorbesc prea multe. Vreau să mă bucur de timpul petrecut alături de familia mea. Prefer să privesc din exterior acum, ca un suporter. Sunt discuții în momentul de față. (n.r. din străinătate) Și, și. Dacă era ceva concret, aș fi fost angajat acum„, a spus Mirel Rădoi, pentru Sportpesurse.ro.
Mirel Rădoi a explicat cum s-a ajuns la despărțirea de Al Jazira
„Vreau să mulțumesc clubului, jucătorilor și fanilor pentru perioada petrecută în Al Jazira. Apreciez că clubul a înțeles dorința mea de a pleca pentru ca ambele părți să obțină un beneficiu.
Datorită felului meu de a fi ca fost fotbalist, antrenor activ și principiilor mele care m-au ghidat, nu voi tolera niciodată rezultate negative, indiferență și lipsă de disciplină.
Îi doresc succes clubului și sper că fanii vor continua să susțină echipa îndeaproape pentru că antrenorii vin și pleacă, dar suporterii vor rămâne mereu conectați la club”, a transmis Mirel Rădoi, pe Instagram.