Vestea că Alexandru Mitriță (29 de ani) s-ar fi înțeles cu Gaziantep a venit la doar o zi după eliminarea Universității Craiova din turul doi preliminar al Conference League.
Marius Șumudică: „Nu cred că se poate realiza acest transfer”
Marius Șumudică este un bun cunoscător al fotbalului turc, dar mai ales al clubului Gaziantep, pe care l-a antrenat în două rânduri. Tehnicianul român nu crede în transferul lui Alexandru Mitriță la ora actuală și a dat exemplu cazul lui Deian Sorescu, care nu a putut fi readus de fosta echipă din cauza pretențiilor financiare ale celor de la Rakow.
„(n.r. dacă se face transferul lui Mitriță la Gaziantep) Nu știu, nu am nicio informație. Eu nu cred în momentul de față că se poate realiza acest transfer. Chiar nu cred. Nu se poate realiza acest transfer, din punctul meu de vedere.
Eu știu foarte bine ce înseamnă Gaziantep la ora actuală. Și-l doreau foarte mult și pe Deian Sorescu, dar nu au putut să-l ia până la urmă. Nu cred că vor putea să-l aducă nici pe Alexandru Mitriță„, a spus Marius Șumudică, pentru Sportpesurse.ro.
Turcii au anunțat că Alexandru Mitriță s-a înțeles cu Gaziantep
Revenit la Universitatea Craiova în urmă cu un an, Alexandru Mitriță este cel mai important fotbalist al echipei și cel de la care se așteaptă cel mai mult. Eliminarea oltenilor din cupele europene l-ar fi făcut însă pe jucător să își dorească o nouă aventură, iar Gaziantep este alegerea atacantului.
”Gaziantep FK a ajuns la o înțelegere cu extrema stângă din România, în vârstă de 29 de ani, Alexandru Mitriță, care evoluează la Craiova.
S-a ajuns și la un acord între Gaziantep FK și Craiova pentru transferul lui Mitriță. De asemenea, s-a ajuns la un acord de 2+1 cu jucătorul. Mitriță este așteptat să ajungă în cantonamentul de la Duzce”, a transmis publicația Gaziantepolusum.com.