EXCLUSIV | Marius Niculae, radical despre lupta la titlu: ”FCSB și-a făcut cărțile!” Ce regret i-a provocat Florinel Coman dinamovistului

Marius Niculae (42 de ani) a descris situația actuală din campionatul intern, după ce FCSB a câștigat meciul din etapa a treia din play-off cu Universitatea Craiova și s-a distanțat la 10 puncte față de urmăritoarele sale.

Fostul atacant dinamovist a vorbit în exclusivitate pentru Sport pe Surse despre șansele la titlu ale celorlalte echipe de sub „roș-albaștri” și a adus aminte despre un ”derby de România” disputat recent.

Marius Niculae, radical despre lupta la titlu

Fostul fotbalist al celor de la Dinamo, aflată momentan în play-out-ul primei ligi, Marius Niculae știe singura modalitate prin care se mai poate schimba ceva în lupta pentru titlu. De asemenea, fostul internațional român a precizat defectele celorlalte cluburi aflate în primele șase.

„În momentul de față, titlul doar poate fi pierdut de FCSB. Nu cred că o altă formație are puterea să revină. Niciuna nu ne arată o constanță prin care să ne dea de înțeles că vreuna de sub poate veni tare din spate. Mai ales că FCSB a jucat foarte pragmatic, i-au interesat punctele și au lăsat deoparte jocul frumos.

Au învățat ceva de anul trecut și eu cred că sunt favoriți și pot pierde doar pe niște greșeli mari. Oricum, este foarte greu, pentru că Rapid nu are constanță, Universitatea Craiova la fel, am văzut aseară. Nu au contat. Iar CFR Cluj nu are constanță, au pierdut în Cupă de la o echipă din eșalonul secund, chiar dacă erau în 10. Anul acesta, lucrurile sunt cam clare în ceea ce înseamnă câștigătoarea titlului”, a transmis Marius Niculae, în exclusivitate pentru Sport pe Surse.

”FCSB și-a făcut cărțile”

În aceeași ordine de idei, dinamovistul a identificat plusul adus în jocul și strategia celor de la FCSB, comparativ cu sezonul precedent, atunci când trupa lui Gheorghe Hagi le-a suflat titlul:

„Cred că ei (n.r. FCSB) și-au făcut singuri cărțile, pentru că au învățat din greșelile de anul trecut. Să nu uităm că și anul trecut, FCSB a condus cu 2-0 la Farul. Anul acesta au știut să joace la rezultat. Am văzut multe meciuri în care nu au jucat nimic și au știut să câștige. Ceea ce înseamnă că au învățat și au jucători în formă, Coman, golgheterul campionatului. Chiar dacă joacă prost, reușește să inventeze ceva dintr-o lovitură liberă”, a mai spus același fost jucător român, pentru sursa menționată.

Marius Niculae nu a evitat să comenteze o situație asemănătoare din campionat, în care inspirația tehnică a lui Florinel Coman s-a reflectat ideal.

Regretul lui Marius Niculae

Fostul vârf al „câinilor roșii” nu a uitat un derby de România în care diferența a fost făcută de acuratețea „șeptarului” celor de la FCSB, într-o înfruntare în care Dinamo nu merita să piardă.

În plus, fostul atacant român a numit gruparea care, înainte de startul meciurilor din play-off, arăta drept singura capabilă să țină pasul cu vicecampioana României, dar și motivul pentru care nu se mai întâmplă acest lucru:

„Asta s-a întâmplat și cu Dinamo, pentru că știm foarte bine, Dinamo ar fi trebuit să bată în acel meci, la câte ocazii au avut. Dar, a venit faza fixă a lui Coman care a făcut diferența. Știm foarte bine calitățile lor și punctele lor forte, iar anul acesta va fi greu ca cineva să îi mai ajungă.

La începutul play-off-ului ne gândeam că Rapid are forța necesară, având un lot echilibrat, dar s-au încurcat pe parcurs”, a concluzionat fostul internațional al țării noastre.

Etapă ideală pentru FCSB

FCSB a avut parte de o etapă ideală în runda a treia din Superligă, după ce a învins formația olteană, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, iar în meciul dintre Rapid și CFR Cluj, ardelenii au câștigat. În runda care vine, „roș-albaștrii” și trupa ardeleană se vor duela direct, într-o partidă care poate decide și mai mult calea spre care va merge titlul din această stagiune.

Fotbaliștii pregătiți de Elias Charalambous au obținut cele trei puncte după o execuție precisă venită din lovitură liberă din partea lui Florinel Coman, care a contribuit și la marcarea reușitei secunde. După un corner bătut de extrema stângă a grupării din Capitală, Ștefan Vlădoiu a deviat în propria poartă pentru 2-0 pe tabelă, scor care nu s-a mai modificat până la finalul celor 90 de minute.

Datorită succesului de pe „Arena Națională”, FCSB s-a detașat la 10 puncte față de Universitatea Craiova și CFR Cluj, cu șapte confruntări rămase de disputat.

  • Marius Niculae a evoluat în campionatul intern în 121 de partide și a izbutit să puncteze 52 de goluri și să ofere alte 22 de pase decisive, de-a lungul carierei sale.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare