La începutul lunii august, Mircea Lucescu (79 de ani) a fost numit la naționala României, în locul lui Edi Iordănescu (46 de ani).
Ioan Ovidiu Sabău: „Nu știu câți ar fi acceptat”
Primul pe lista FRF-ului a fost Gică Hagi, însă fostul mare internațional a refuzat naționala pe motiv că își dorește să continue proiectul de la Farul. Următorul nume abordat a fost Mircea Lucescu, liber de contract de la finalul anului 2023.
În cele din urmă, Mircea Lucescu a fost convins de Răzvan Burleanu să preia prima reprezentativă, iar Ioan Ovidiu Sabău a avut doar cuvinte de laudă la adresa actualului selecționer. Interesant este că numele antrenorului de la Universitatea Cluj a apărut ca posibil înlocuitor al lui Edi Iordănescu și, cel mai probabil, s-a aflat pe lista FRF.
„Indiferent ce se întâmplă, echipa națională, jucătorii, Federația Română de Fotbal vor avea numai de câștigat cu acest om. Un mare plus. Să ai un astfel de om la națională, cu atâta experiență, cu atâtea rezultate, nu ai cum să nu reușești. Trebuie să ne bucurăm și să apreciem că un astfel de om, care este considerat unul dintre cei mai buni antrenori din lume, vine și acceptă să preia naționala într-un moment foarte, foarte greu.
Nu știu câți ar fi acceptat. Nimeni nu vrea să-și strice imaginea. El nu mai ține la mândrie, la orgoliu, a venit să ajute. Un asemenea om, la vârsta pe care o are.. Eu îl cunosc foarte bine„, a spus Ioan Ovidiu Sabău, pentru Sportpesurse.ro.
Iosif Rotariu: „Dănuț Lupu este cel mai bun exemplu”
Mircea Lucescu este cunoscut ca fiind un antrenor profesionist și care pune mare accent pe disciplină. Acest lucru a fost semnalat de Iosif Rotariu, iar fostul internațional l-a dat exemplu pe Dănuț Lupu, un fotbalist extrem de capricios, dar care a fost temperat de către „Il Luce”.
În mandatul lui Edi Iordănescu s-a vorbit despre Alexandru Mitriță, Alexandru Maxim sau Andrei Ivan ca fiind jucători mai pretențioși, iar cei trei au fost ocoliți în cea mai mare parte a mandatului fostului selecționer.
„Ce pot să comentez eu despre Mircea Lucescu? Cel mai mare antrenor pe care l-a avut România. Are o experiență destul de mare, dar este important să aibă și jucători lângă el, care să evolueze la echipele de club. Asta e cel mai important pentru un selecționer. Din punct de vedere al valorii, cred că nimeni nu se poate îndoi de Mircea Lucescu.
Eu nu cred că poate exista vreun jucător român care să aibă vreun cuvânt de spus în fața lui Mircea Lucescu. Asta cred că ar fi ultima. Nici nu se pune problema de așa ceva. Chiar dacă ar fi vreun jucător care să aibă anumite tabieturi, el va scoate maximum din el.
Cel mai bun exemplu este Dănuț Lupu, care era un fotbalist extrem de capricios. A reușit tot timpul să-l tempereze și să dea cel mai bun randament„, a spus Iosif Rotariu, potrivit Sportpesurse.ro.